Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Premierul desemnat Natalia Gavrilița a prezentat viitoarea echipă guvernamentală a Republicii Moldova

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 3 august 2021

Premierul desemnat al Republicii Moldova Natalia Gavrilița a publicat, marți, lista miniștrilor propuși. Structura viitorului cabinet va fi formată din 13 ministere, în loc de nouă ca până acum, și două posturi de vicepremier.

Lista miniștrilor propuși:

Viceprim-ministru pentru Reintegrare: Vladislav Kulminski
Viceprim-ministru pentru Digitalizare: Iurie Țurcanu

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene: Nicu Popescu 
Ministerul Afacerilor InterneAna Revenco 
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare: Viorel Gherciu
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Andrei Spânu
Ministerul Mediului: Iuliana Cantaragiu
Ministerul Apărării: Anatolie Nosatâi 
Ministerul Economiei: Sergiu Gaibu
Ministerul Educaţiei și Cercetării: Anatolie Topală
Ministerul Culturii: Sergiu Prodan
Ministerul Finanţelor: Dumitru Budianschi
Ministerul Justiţiei: Sergiu Litvinenco
Ministerul Sănătății: Ala Nemerenco
Ministerul Muncii și Protecției Sociale: Marcel Spătari

Două nume controversate, printre miniștrii propuși

Printre cei propuși să ocupe un fotoliu de ministru în cabinetul Gavrilița se numără și două personaje controversate – Nicu Popescu și Vladislav Kulminski.

În anul 2019, în timp ce ocupa funcția de ministru al afacerilor externe, aceeași pentru care este propus acum, Nicu Popescu, într-o declarație făcută la București, a calificat conflictul armat de la Nistru drept un război civil – o teză falsă promovată de Federația Rusă. În urma discuțiilor iscate, Popescu a retractat ceea ce a spus și și-a cerut scuze, însă asupra acestuia au planat în continuare suspiciuni că aprecierile nu fost făcute în mod întâmplător, ținând cont de forte buna sa pregătire în privința spațiului ex-sovietic.

Provenit din rândurile societății civile, Vladislav Kulminski, propunerea pentru ocuparea funcției de viceprim-ministru pentru reintegrare, s-a remarcat prin promovarea curentului moldovenismului civic.

Kulminski se numără printre autorii studiului „Consolidarea coeziunii sociale și a unei identități comune în Republica Moldova“, finanțat de Ministerul german al Afacerilor Externe, care, în linii mari, susține ideea că naționalismul etnic românesc sau cel „moldovenesc“ nu au generat consens în societate, astfel încât ar trebui impusă o viziune civică asupra națiunii. Cadrul teoretic aplicat în studiu pivotează în jurul polarității între un naționalism civic, prezentat a fi „naționalismul bun“ și un naționalism etnic, considerat a fi „naționalismul rău“.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW