PoliticStirile zilei

Premierul desemnat face apel la parlamentari să voteze guvernul mâine, după recordurile COVID

Premierul desemnat Dacian Cioloș a declarat marți, 19 octombrie, în cea mai neagră zi de la debutul pandemiei de COVID-19 în România, că situația sanitară în care ne aflăm este un „eșec de proporții al statului”. El a făcut apel la parlamentari să voteze miercuri guvernul, pentru că „suntem în ceasul al 12-lea” și „trebuie să luăm decizii”. 

Declarația prim-ministrului desemnat vine în contextul în care marți România a doborât trei recorduri în lupta cu pandemia de COVID-19 – 574 de decese, aproape 18.900 de cazuri noi și peste 1.800 de bolnavi internați în secțiile de Terapie Intensivă.

Totodată, marți au avut loc și audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Cioloș. Toți au primit aviz negativ, cu o singură excepție. Detalii aici – Miniștrii propuși de Dacian Cioloș au fost audiați: Au primit avize negative pe bandă rulantă, cu o excepție

Principalele declarații ale premierului desemnat:

-Este un eșec de proporții al statului că nu a reușit sa preîntâmpine ceea ce trăim în aceste zile.

-Trăim zile cumplite, trebuie să tragem învățămintele necesare. Iată cum decizii administrative pot duce la drame naționale și, așa cum am mai zis, timpul discursurilor a apus. Ne ajung din urmă faptele și deciziile. Așa cum zicea și președintele Klaus Iohannis, suntem în ceasul al 12-lea, când trebuie să luăm decizii și să ni le asumăm.

-Faptul că azi suntem în Parlament și deja s-au terminat rapid audierile miniștrilor arată, sper eu, determinarea noastră de a rezolva imediat criza politică și a ne apuca de treabă, să luăm măsuri imediate, să rezolvăm criza politică și sanitară, dar și criza energetică.

-Este deja ceasul al 12-lea pentru a rezolva crizele și, de azi înainte, trebuie să vorbim despre soluții și modalități de a le pune în practică, nu doar să ne lamentăm.

-Miniștrii au prezentat astăzi fiecare programul de guvernare, am făcut propuneri concrete pentru a ieși din aceste crize, pe fiecare domeniu în parte. Am făcut și propuneri de soluții, dar am propus și oameni în măsură să aplice măsurile, oameni competenți.

-Am văzut în audieri că se votează în continuare pe falii politice și sigle de partid. În multe comisii, parlamentarii i-au ascultat pe colegi, colegii au răspuns cu argumente și am văzut în mai multe comisii unde parlamentari care și-au primit răspunsurile au votat împotrivă, pentru că asta a fost decizia la partid.

-Mi-a părut rău că, deși au primit răspunsuri clare, au dat voturile după punctajele de partid. Este greu să avem dezbateri pe bune și vot după conștiință, și nu după punctaj de partid. Nu pot eu să-i critic pe cei care au mandat și voteaza cum cred ei, dar vreau să fac un apel către parlamentari – să treacă peste orgolii politice și să voteze acest guvern mâine dimineață, pentru că în situația în care ne aflăm acest Guvern este o soluție și oferă soluții.

Am fost singurii care au mers cu propuneri la Cotroceni. Într-un termen scurt, am structurat un program de guvernare, o echipă, suntem conștienți de urgența momentului. Acum este pe masa Parlamentului o soluție, este un Guvern gata să-și asume soluții pentru această situație de criză și asta începând de mâine după-amiază dacă primim votul.

Fac apel la parlamentari să iasă din logica partidului, să se consulte cu alegătorii lor, cu cetățenii până mâine dimineață și mâine la vot să aibă un vot responsabil și să voteze pentru o soluție care să le rezolve problemele, pentru că eu presupun că dacă ar fi fost soluții și de la alte partide și le-am fi putut discuta, președintele putea să propună pe altcineva, dar știți de unde am pornit.

Guvernul propus poate rezolva problemele, colegii mei au pus pe masă soluții și le-au prezentat azi în detalii. Mâine este suficient un vot în Parlament, să ne apucăm de treabă imediat. Suntem conștienți că chiar dacă mâine intrăm în pâine, acest Guvern oricum va fi la mâna Parlamentului și avem timp să vedem dacă sunt și soluții mai bune.

Context

Votul pentru învestirea Guvernului Dacian Cioloș are loc miercuri, 20 octombrie. Potrivit aritmeticii parlamentare, șansele ca acest Cabinet să fie învestit sunt destul de reduse. Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului începe la ora 10:00.

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, va prezenta programul și lista Guvernului, apoi vor avea loc dezbateri. Ulterior, parlamentarii vor da votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii Liste a Guvernului.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button