Stirile zilei

Premierul Ciucă s-a întâlnit cu delegația Nuclear Energy Agency: Guvernul susține dezvoltarea programului nuclear românesc

Premierul Nicolae Ciucă a avut joi, 5 mai, o întrevedere cu delegația Nuclear Energy Agency (NEA) condusă de directorul general William D. Magwood al IV-lea, la Palatul Victoria.

Principalele teme abordate au vizat aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), inițiativa regională privind dezvoltarea în domeniul nuclear și colaborarea dintre România și NEA, informează un comunicat al Executivului.

Cu acest prilej, „premierul a reliefat importanța pe care România o acordă capabilităților nucleare și relevanța NEA, agenție în care România este deja reprezentată pentru procesul de aderare la OCDE, care este o țintă asumată la nivel național.

Prim-ministrul a arătat disponibilitatea de a dezvolta capacitatea României de producere a energiei nucleare, folosind tehnologia nord-americană, element ce particularizează țara noastră în regiune”, conform sursei citate.

Șeful PNL a menționat că „Guvernul susține dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiecte substanțiale de investiții, având în vedere rolul energiei nucleare în strategia energetică a României”.

„Decizia luată la nivel european de a accepta energia nucleară ca fiind energie de tranziție către economia curată ne încurajează să sprijinim investițiile în noile capabilități care includ atât noi reactoare, cât și utilizarea tehnologiei SMR. Sunt proiecte care vor contribui la întărirea profilului țării noastre din perspectiva producției de energie și de atingere a independenței energetice, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a adăugat prim-ministrul.

Printre prioritățile României se numără pregătirea angajaților în domeniu, dar și dezvoltarea rețelei de producere și transport a energiei.

La rândul său, directorul general al NEA- OCDE „a confirmat disponibilitatea de sprijin din perspectiva creșterii capabilităților de a produce energie nucleară, evidențiind rolul pozitiv pe care apartenența României la această agenție îl poate juca în procesul de aderare la OCDE”.

În cadrul dialogului au mai fost menționate, între altele, principalele avantaje al energiei nucleare, care poate reduce emisiile de carbon reprezentând o alternativă la gazul rusesc, inclusiv în domeniul industrial.

Executivul amintește că Nuclear Energy Agency (NEA) este agenția guvernamentală din cadrul OCDE care facilitează cooperarea între țări cu tehnologii și infrastructuri nucleare avansate ce urmăresc să atingă excelența în domeniul nuclear privind siguranța, tehnologiile, știința, protecția mediului și legislația aferentă.

Directorul General NEA efectuează o vizită de lucru la București având ca obiectiv dezvoltarea cooperării dintre România și Agenția pentru Energie Nucleară.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button