Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Premierul Ciucă: Din Marea Neagră, avem posibilitatea să primim primele gaze la jumătatea acestui an

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 18 aprilie 2022

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, 18 aprilie, că extragerea primelor gaze naturale din Marea Neagră ar putea avea loc în acest an, mai exact la jumătatea anului. Șeful Executivului a subliniat, totodată, că România nu este afectată de lipsa surselor de energie şi de gaze. 

Declarațiile sunt făcute în contextul în care Legea offshore a fost depusă, vineri, în Parlament.

„România nu este o ţară care să fie foarte afectată de lipsa surselor de energie şi gaze. România are potenţial în ambele domenii şi de aceea aici venim cu două componente. Una este să ne înscriem în programele Uniunii Europene pentru a dezvolta noi surse de energie şi aici avem ca obiectiv să dezvoltăm sursele de energie regenerabile, iar în ceea ce priveşte independenţa de resursa de gaz faţă de Federaţia Rusă, am decis ca prin această lege (n.r. legea offshore) să asigurăm stabilitate şi predictibilitate legală mediului de afaceri în domeniu.

Există posibilitatea ca în scurt timp să putem să începem investiţiile în perimetrul Neptun Deep şi să asigurăm exploatarea gazelor din Marea Neagră. Totodată, asigurăm exploatarea gazelor de pe teritoriul naţional de la mare adâncime, această investiţie putând să asigure gaze începând cu anul 2024. Din Marea Neagră avem posibilitatea să primim primele gaze la jumătatea acestui an.

Există deja o investiţie făcută de Black Sea Oil and Gas şi au semnat deja documentele de recepţie, existând posibilitatea să putem să asigurăm un miliard de metri cubi de gaze anual prin această investiţie şi desigur, la sfârşitul anului 2026, începutul lui 2027, să avem primele gaze din perimetrul Neptun Deep”, a precizat, luni, prim-ministrul într-o intervenție la la Radio România Actualităţi.

Context

Legea offshore a fost depusă în Parlament vineri, 15 aprilie, după cum au anunțat Virgil Popescu, ministrul Energiei, premierul Nicolae Ciucă, dar și liderul PSD, Marcel Ciolacu.

„Gaze românești pentru români! Noua lege offshore a fost depusă astăzi la Parlament. Este foarte important că am reușit să avem susținerea unei majorități pentru o lege atât de importantă, care va fi adoptată în procedură de urgență.

Legea offshore a fost și este o prioritate pentru mine și colegii din PNL. În primul rând, prin modificările pe care le aducem la legea 256, aprobată în 2018, deblocăm investițiile și, astfel, asigurăm independența energetică a României și reducem dependența de gazul rusesc”, a precizat Popescu pe contul său de Facebook.

Conform ministrului liberal, 60% din venituri revin statului român, iar 40% investitorului. De asemenea, primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an.

Amintim, în context, că USR a anunțat tot vineri că va depune amendamente la Legea offshore, pentru ca banii din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor prin Pilonul 2.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW