Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Premierul Ciucă confirmă discuțiile privind supraimpozitarea salariilor

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 25 aprilie 2023 Etichete:

Coaliția dintre PSD, PNL și UDMR ia în calcul supraimpozitarea salariilor care depășesc salariul brut al președintelui României, respectiv 25.000 lei/lună. Informația, dezvăluită luni seară de Mainnews.ro, a fost confirmată marți de premierul Nicolae Ciucă. 

Guvernul se confruntă cu grave probleme bugetare. Deficitul pe primele două luni a ajuns deja la 17 miliarde lei, adică peste 1% din PIB, în condițiile în care ținta pentru întreg anul este de 4,4%. Calculele făcute în Ministerul Finanțelor indică o „gaură” de circa 20 miliarde lei, sumă care nu poate fi acoperită doar prin îmbunătățirea gradului de colectare.

Soluția găsită ar fi o ordonanță pentru introducerea unor măsuri de austeritate. Inițial a fost elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență care prevedea suspendarea angajărilor la stat, înghețarea salariilor, dar și interzicerea cumulului pensie-salariu la stat. Măsurile nu au fost văzute cu ochi buni de cei vizați și nici de primari, astfel că liderii coaliției au făcut un pas în spate.

Aceștia au decis să renunțe la proiectul de Ordonanță, în forma inițială, și să lucreze al altă variantă, care să fie mai ușor de digerat. Potrivit informațiilor Mainnews.ro, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a propus luni, în coaliţia de guvernare, impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, respectiv 25.000 de lei, inclusiv a celor din sectorul privat. Informația fost confirmată parțial marți de premierul Nicolae Ciucă.

„Este adevărat şi foarte onest vă spun că aseară am discutat şi am zis care sunt posibilităţile prin care putem să rezolvăm aceste măsuri şi sigur s-a discutat inclusiv despre o propunere, dar propunerea respectivă trebuie transpusă într-o măsură care se va concretiza într-o decizie, după ce avem toate documentele pe masă. Şi nu discutăm despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri”, a spus el, precizând că este vorba de cei care au salariile mai mari decât al preşedintelui ţării.

În schimb, premierul a negat că s-ar fi discutat despre aplicarea unei asemenea măsuri și în domeniul privat.

„Nu am discutat chestiunea aceasta, aşteptăm să se vină cu măsura”, a precizat Nicolae Ciucă.

Ce nu spune premierul este că aplicarea unor cote de impozitare diferite între angajații de la stat și cei din sectorul privat nu poate fi făcută pentru că ar încălca Constituția. Prin urmare, dacă liderii coaliției vor să aplice supraimpozitarea salariilor, trebuie să o facă pentru toți cetățenii României.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii