Saturday, June 15, 2024
Jurnalism corect


Premierul Ciucă anunță că Polonia a acceptat să participe cu forțe la grupul de luptă NATO din România

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 3 martie 2022

O subunitate a forțelor armate ale Poloniei se va alătura grupului de luptă din România, condus de Franța, a anunțat joi, 3 martie, premierul Nicolae Ciucă, transmite trimisul Main News la Varșovia, Matthew Garvey. Prim-ministrul român se află astăzi la Varșovia, unde a avut loc ședința comună a guvernelor România-Polonia.

„Am avut discuții despre toate măsurile care s-au luat astfel încât să putem să întărim apărarea pe Flancul Estic al alianței. Avem deja măsuri pe care le-am derulat împreună. Este o structură militară poloneză care face parte din brigada multinațională în România.

Avem o structură care face parte din Grupul de luptă care este prezent pe teritoriul polonez și am discutat cu domnul prim-ministru ca odată cu sporirea prezenței forțelor aliate în regiunea Mării Negre și, desigur, în Polonia și în regiunea Mării Baltice, să analizăm și să putem să avem un nou pachet de forțe care să poată să fie deplasat în țara noastră. În felul acesta am obținut acordul domniei sale pentru ca o subunitate să fie parte la Grupul al cărei națiune cadru va fi Franța”, a anunțat premierul Ciucă la sfârșitul ședinței.

Premierul României, primit de omologul său la Varșovia

În cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Guvernului polonez, premierul Nicolae Ciucă a fost primit de omologul său, Mateusz Morawiecki. Membrii Guvernului de la București au avut o serie de întâlniri bilaterale, înainte de ședința comună.

Foto: Guvernul României

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW