Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Premierul Ciolacu promite de la Washington ridicarea vizelor pentru SUA din 2025

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 4 decembrie 2023

Aflat în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, premierul Marcel Ciolacu a declarat, în timpul unui discurs susținut în fața reprezentanților comunităților de români, că România va intra în programul Visa Waiver din anul 2025, ceea ce ar presupune eliminarea vizelor pentru călătoriile în SUA.

Premierul Marcel Ciolacu se află în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii – la Washington D.C. şi New York – împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Luminiţa Odobescu, ministrul Afacerilor Externe, şi Radu Oprea, ministrul Economiei. Şeful Executivului se va întâlni luni cu secretarul de stat american Antony Blinken.

De asemenea, va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin, şi cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

Ciolacu promite ridicarea vizelor

În timpul unui discurs susținut în fața reprezentanților comunităților de români, premierul a declarat că România va intra în programul Visa Waiver din anul 2025, ceea ce ar presupune eliminarea vizelor pentru călătoriile în SUA.

„Sunt ferm convins că cu ajutorul dumneavoastră proiectul de suflet al nostru, al tuturor românilor, dar în acest moment şi proiectul de suflet al doamnei ambasador al Statelor Unite în România, renunţarea la vizele şi programul Visa Waiver va deveni realitate din anul 2025. Nu vom putea reuşi această provocare fără ajutorul dumneavoastră şi fără implicarea dumneavoastră personală”, a declarat Marcel Ciolacu, în cadrul unei întâlniri avute cu românii din SUA.

Ambasadorul României în SUA: Anunțul de admitere în program va veni în ianuarie

Același lucru l-a transmis și ambasadorul României în SUA. Într-o declarație făcută la Digi24, Andrei Muraru a anunțat că un anunț oficial în acest sens ar urma să fie făcut luna viitoare, iar de la 1 decembrie 2025 românii vor putea călători în SUA fără vize.

„Mai sunt doar doi ani până când țara noastră va accede cu siguranță în Programul Visa Waiver. Sigur că mai avem un parcurs lung, dar așa cum arată acum lucrurile, avem încredere că se va întâmpla. Anunțul de admitere în program va veni în ianuarie, anul viitor, apoi de la 1 decembrie 2025 românii vor putea călători în SUA fără vize”, a comentat Muraru la Digi24.

România s-a îndepărtat de programul Visa Waiver

România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile. Potrivit legislaţiei americane, ţările care doresc să adere la programul Visa Waiver trebuie să îndeplinească o serie întreagă de condiții, inclusiv o rată de respingere a cererilor de eliberarea a vizelor mai mică de 3%.

Conform celor mai recente date publicate de autoritățile americane, rata de refuz în cazul vizelor pentru SUA solicitate de cetăţeni români în scop turistic sau de afaceri este de 17,03% în anul 2021, în creştere faţă de 2020, când a fost 10,14%.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW