Friday, November 1, 2024
Jurnalism corect


Premierul bulgar, Nikolai Denkov: Un „mini-Schengen” cu Bulgaria, România și Grecia ar fi ilegal

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 2 februarie 2024

Înlăturarea granițelor între România, Bulgaria și Grecia ar contraveni legislației Uniunii Europene, iar guvernele nu intenționează să înceapă discuții oficiale în acest sens, a declarat joi premierul bulgar Nikolai Denkov, potrivit Euroactiv. 

Denkov a explicat că Bulgaria va încerca să obțină acceptarea deplină în Schengen, conform procedurii oficiale.

„O astfel de eliminare a granițelor (între cele trei țări) ar fi contrară legislației UE. Aud că există astfel de propuneri, dar ele nu sunt discutate de conducerea politică a celor trei țări”, a declarat Denkov, înaintea summitului UE de la Bruxelles.

Europarlamentarii români Dacian Cioloș și Vlad Gheorghe, alături de colegii lor europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos și parlamentarul bulgar Daniel Lorer, au redactat o scrisoare comună adresată ministrului imigrației și azilului din Grecia. În această scrisoare, ei îi cer ministrului să propună, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne care are loc joi, ridicarea controalelor la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria și Grecia.

„Împreună cu aleși la nivel european și național din România, Bulgaria și Grecia, am trimis o scrisoare oficială către ministrul Imigrației și Azilului din Grecia, în care îi propunem să solicite ridicarea controalelor la frontierele terestre Schengen la intrarea în Grecia pentru români și bulgari. O poate face la Consiliul JAI care are loc, azi, la Bruxelles.

Aceasta este, de altfel, și o cerere a patronatelor din turism din nordul Greciei pentru guvernul de la Atena”, a scris Dacian Cioloș într-o postare pe Facebook.

România și Bulgaria întră în Schengen cu frontierele aeriene și maritime

Consiliul Uniunii Europene a votat în unanimitate primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, începând din data de 31 martie 2024.

Decizia Consiliului UE este însoţită de două declaraţii politice complementare, una trilaterală Austria – România – Bulgaria şi alta individuală a Comisiei Europene, care prevăd, de asemenea, măsurile de întărire a controlului la frontiere şi de aplicare a Regulamentului Dublin, precum şi angajamentul politic de a continua în 2024 discuţiile privind aplicarea acquis-ului integral Schengen, inclusiv cu privire la frontierele terestre.

Ce înseamnă spațiul Schengen

Spaţiul Schengen de liberă circulaţie al Europei este una dintre cele mai mari realizări ale sale şi una dintre cele mai preţuite de cetăţenii UE. Ceea ce a început ca un proiect interguvernamental între cinci state membre în 1985 – Franţa, Germania, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg – s-a extins treptat, de-a lungul a şapte etape de extindere, pentru a deveni ceea ce este astăzi cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume.

Beneficiile eliminării frontierelor interne rămân la fel de convingătoare şi astăzi ca şi în 1985, consideră Comisia Europeană.

Spaţiul Schengen este parte integrantă a cadrului juridic al UE. Conform tratatelor, toate statele membre ale UE trebuie să devină, atunci când sunt pregătite, membri cu drepturi depline ai spaţiului Schengen. Acesta este atât un drept, cât şi o obligaţie.

În prezent, spaţiul Schengen cuprinde 27 de ţări şi se întinde pe o suprafaţă de 4 milioane kilometri pătraţi, cu o populaţie de aproape 420 milioane de persoane.

Cu România şi Bulgaria, spaţiul Schengen va creşte la 4,5 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de 450 milioane de locuitori, menţionează comunicatul executivului european.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW