Premierul Bolojan cere prefecturilor să verifice raportările privind numărul de angajați din administrația locală. Primarii ar fi transmis date eronate
Premierul Ilie Bolojan a dispus prefecturilor, prin Ministerul Afacerilor Interne, să verifice datele comunicate până acum de primării și consilii județene referitoare la personalul din aparatele proprii, astfel încât până la finalul săptămânii să existe o situație la zi, a anunțat marți Guvernul, într-un comunicat oficial.
Executivul precizează că primarii și președinții de consilii județene care au transmis inițial date eronate au termen până joi, 4 septembrie 2025, să înainteze cifrele corecte.
Potrivit Guvernului, aceste date vor sta la baza analizei personalului din administrația locală, analiză care va fundamenta reforma administrației publice.
Într-o conferință de presă susținută recent, premierul Ilie Bolojan a atras atenția că există administrații locale care nu reușesc să încaseze nici măcar sumele necesare pentru plata propriului personal.
„Dacă o primărie nu-și poate acoperi nici măcar cheltuielile de personal, acea primărie nu există pentru cetățenii din respectiva localitate, ci există pentru angajații ei”, a declarat premierul.
Premierul a avertizat că administrațiile aflate în această situație riscă să dispară în cazul unei eventuale reforme administrative, dacă nu iau măsuri de reducere a cheltuielilor.



