Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Premieră în domeniul Apărării: România și India au semnat un acord de cooperare

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 28 martie 2023 Etichete: , , , ,

Marți, 28 martie,  a fost semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii India de cooperare în domeniul Apărării, document care oferă baza dezvoltării și consolidării relațiilor bilaterale, printr-o  cooperare extinsă.  Este pentru prima dată în istoria relaților bilaterale dintre cele două țări când se semnează un acord de cooperare, informează Ministerul Apărării.

De altfel, contextul geopolitic actual a determinat măsuri de siguranță pentru toate statele lumii, efectele războiului dintre Rusia și Ucraina având impact extins.

Cele două state au avut onsultări politico-militare, în cadrul căreia au fost abordate situația de securitate de la Marea Neagră și din regiunea Indo-Pacifică. De asemenea, colaborarea  presupune și un  schimb de experiență în apărarea cibernetică, instruire și educație, comunicații și informatică, medicina militară, cercetare științifică în domeniul politicii de apărare și istoriei militare, precum și în domeniul tehnico-militar, menționează sursa amintită.

Securitatea cibernetică, temă de discuție pentru România și India

În cadrul discuțiilor cu secretarul de stat indian, oficialul român, secretarul de stat Simona Cojocaru  a evidențiat impactul grav al războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina asupra securității euroatlantice, cu efecte majore nu doar la nivel regional, ci și internațional. A expus măsurile pe care țara noastră le-a întreprins pentru limitarea efectelor acestui război de agresiune, exemplificând prin sprijinul acordat refugiaților ucraineni sau facilitarea exportului de cereale din Ucraina către piețele globale.

Vizita mea la New Delhi este o dovadă a importanței pe care România, stat membru NATO și UE, o acordă regiunii Indo-Pacific și relației bilaterale cu India. Suntem, desigur, conștienți de importanța strategică a acestei regiuni și  împărtășim același interes pentru o ordine internațională bazată pe respectarea normelor de drept internațional. Prin semnarea Acordului, cele două state își propun să  exploreze noi modalități de cooperare în domeniul militar, cu rezultate cuantificabile pentru ministerele noastre“, a declarat  secretarul de stat Simona Cojocaru.

Oficialii României apreciază rolul pe care India îl are în menținerii păcii. Țara noastră este tranzitată de cetățenii indieni care vor să lucreze sau să studieze. Peste 1000 de indieni au permis de ședere în România.

Sursă foto: Pixabay

 

 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW