Sunday, June 23, 2024
Jurnalism corect


Prefectul de Sibiu, ieșire nervoasă la adresa unui medic care i-a cerut suplimentarea numărului de paturi pentru bolnavii COVID: Ne facem de toată minunea

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 26 octombrie 2020

Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu, a avut o ieșire nervoasă la adresa unui doctor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență care i-a cerut mai multe paturi pentru bolnavii infectați cu COVID-19. Acesta a insinuat că cererea medicului ar fi rușinoasă pentru județ, potrivit Agerpres.

Voichiția Halmaghi, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu, a fost prezentă în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Dacă îmi permiteţi, aş dori să intervin şi eu un pic. Sunt Voichiţa Halmaghi şi îi ţin locul doctorului Csillag de la Serviciul de Urgenţă”, a spus medicul în timpul ședinței.

Mircea Crețu a intervenit imediat: Ascultaţi-mă, sper că nu ne luaţi şi dumneavoastră la întrebări acum

Voichiția Halmaghi a explicat de ce este nevoie de mai multe paturi pentru pacienții infectați cu COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Nu, nu pun întrebări. Vreau doar să sesizez un anumit aspect. Am ascultat şi vineri datele legate de număr de îmbolnăviri, de ce măsuri s-au luat şi vreau totuşi să sesizez un lucru. La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de COVID, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obţinerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienţii care au nevoie de internare! Deci, în această perioadă, noi ne ocupăm de pacienţii cu forme grave şi severe, care se prezintă în Urgenţă, care sunt din urmă cu o săptămână pentru că devin gravi şi severi după o săptămână de evoluţie a bolii. Când era vorba de 60-80 de îmbolnăviri pe zi, pe judeţul Sibiu. Actualmente în ultimele zile au fost 100-120. Ieri s-au raportat 150”, a explicat medicul.

Prefectul a intervenit imediat, insinuând că medicul urgentist ar face județul de rușine prin asemenea cereri.

Nu vă supăraţi, doamna doctor sau director ce sunteţi. Nu vă supăraţi, acest lucru nu ştiu dacă face obiectul întâlnirii noastre. Mâine la ora 13,00 avem întâlnire cu toţi managerii, inclusiv cu Ambulanţa. Veniţi atunci cu propuneri. Pe cuvânt! Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum. Auziţi, doriţi să vă spun şi eu nemulţumirile mele acum şi referitor la Ambulanţă şi la spitale?”, a fost replica prefectului de Sibiu.

Medicul a continuat să propună creșterea numărului de paturi.

Nu sunt nemulţumiri. Eu spun că trebuie luat în calcul că trebuie să fie un număr mai mare de paturi”, este replica dată de dr. Voichiţa Halmaghi.

Mircea Crețu a acuzat-o, apoi, că se comportă de parcă ar „fi de la presă”.

Auziţi? Acum faceţi ca şi cum aţi fi de la presă, pe bune. Acum ştiţi pentru prima dată sau e prima zi când vă daţi seama că vă mai trebuie paturi?”, a încheiat prefectul județului Sibiu.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW