Prefectul Capitalei a dispus filtre și verificări la operatorii economici pentru respectarea măsurilor anti-COVID
Prefectul Capitalei, Alexandra Vacaru, a dispus miercuri, 20 octombrie 2021, în cadrul ședinței cu reprezentanții Poliției Capitalei, ai Poliției Locale București și Jandarmeriei, intensificarea controalelor în București, pentru asigurarea respectării regulilor impuse de starea de alertă.
Astfel, prefectul a dat dispoziții în legătură cu suplimentarea numărului de persoane din cadrul Poliției Capitalei, Poliției Locale București și Jandarmeriei. În mod special, controalele realizate de oamenii legii vor viza activitățile derulate după ora 20:00, pe tot teritoriul municipiului București, pentru cel puțin o lună, începând de miercuri seară.
Concret, președintele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), prefectul municipiului București, a aprobat introducerea în spațiile publice a unor filtre permanente de verificare, formate din echipe mixte (Poliția Capitalei, Poliția Locală București și Jandarmerie). Acestea vor fi fixate pe principalele artere, pentru controalele de noapte (după ora 20.00 până dimineața).
De asemenea, începând de miercuri, verificarea pe teren a respectării normelor de către cetățeni și operatorii economici se va face intensiv, echipele de control fiind însoțite și de prefectul Capitalei și subprefecți.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii