Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Prefecții și subprefecții USR PLUS, demiși din Guvern / Florin Cîțu: Vor fi preluate atribuții

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 9 septembrie 2021

Florin Cîțu a demis în cadrul ședinței de Guvern de joi, 9 septembrie, prefecții și subprefecții USR PLUS, afirmând că atribuțiile acestora vor fi preluate de oficialii PNL și UDMR rămași în prefecturi.

Am aprobat eliberări de prefecţi. Sunt 42 de decizii – 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi. Nu numim alţi prefecţi sau subprefecţi, vor fi preluate atribuţii”, a declarat Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern de joi.

USR PLUS a rămas miercuri seară și fără secretarii de stat din Guvern, după ce deciziile de revocare, semnate de premier, au fost publicate în Monitorul Oficial.

În momentul în care ai negociat cu AUR și cu PSD, nu pot să am secretari de stat în ministere, pentru că eu nu știu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD. AUR este un partid antivaccinist. Eu nu ştiu ce se negociază în spate, nu ştiu ce a primit în schimb AUR. Păstrând secretarii de stat la Ministerul Sănătăţii, de exemplu, dacă cumva AUR a negociat ca această campanie de vaccinare să fie încetinită? Noi nu ştim ce a cedat USR celor de la AUR pentru a semna cu ei. Nu pot să îmi asum riscul ca AUR, prin USR, să îngreuneze campania de vaccinare”, a declarat Florin Cîțu, miercuri seară, la Digi24.

În urma negocierilor din coaliție, de la începutul anului, USR PLUS avea 14 prefecți și 28 de subprefecți, printre care se regăsește și prefectul Capitalei, Alin Stoica. Partidul avea 24 de secretari de stat.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *