Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Predoiu prezent în cadrul Consiliului informal de Justiție și Afaceri Interne: România va continua efortul de combatere a drogurilor

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 25 ianuarie 2024 Etichete: ,

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat ieri, 24 ianuarie, la Consiliul informal de Justiție și Afaceri Interne, la Anvers, în Belgia, cu ocazia lansării unei noi platforme de luptă împotriva traficului de droguri în Europa.

În fiecare an, Europa se confruntă cu o cantitate semnificativă de droguri care pătrund în statele membre prin diverse modalități, cum ar fi marile porturi. În acest sens, ne confruntăm cu un complex de infracțiuni, crimă organizată, corupție, șantaj, toate acestea reprezintă adevărate amenințări la adresa securității naționale a statelor membre ale Uniunii Europene.

„România va continua efortul de combatere a drogurilor. Anul trecut, am inițiat o serie de acțiuni operative la nivelul Poliției Române, care s-au concretizat în numeroase operațiuni de destructurare a grupurilor de crimă organizată. Aceste acțiuni vor continua și în anul 2024. La nivelul CSAT funcționează un grup de lucru care va coordona un efort integrat al mai multor instituții în combaterea traficului de droguri”, declară Cătălin Predoiu pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, ministrul este de părere că este necesară combaterea traficului de droguri printr-un efort comun, atât la nivel intern între instituții, cât și la nivel internațional, implicând Comisia Europeană și statele membre.

„Drogurile sunt o amenințare la adresa securității naționale. Traficul de droguri este o amenințare la adresa cetățenilor. Combaterea traficului de droguri a devenit o știință multidisciplinară. Se combină aici elemente de poliție judiciară, dar și cunoștințe privind circulația banilor, spălarea lor, cunoștințe de ordin financiar, cunoștințe contabile, manageriale, logistice. Toate aceste eforturi trebuie integrate astfel încât rezultatul sa fie unul eficient”, a mai afirmat acesta.

Potrivit MAI, Cătălin Predoiu menționează și despre satisfacția că anul trecut Consiliul a luat o decizie importantă extinzând zona Schengen cu România și Bulgaria, cu frontiera aeriană și maritimă.

„Continuarea naturală a acestui proces ar trebui să se bazeze pe rezultatele aplicării deciziei luate de Consiliu anul trecut, cu alte cuvinte, pentru obținerea de rezultate din ce în ce mai bune în abordarea migrației ilegale și consolidarea protecției frontierelor. România a investit un buget important anul trecut pentru protecția frontierelor”.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii