Thursday, September 23, 2021
Jurnalism corect


Precizări despre intrarea României în scenariul 3: Urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unora deja luate

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 14 martie 2020 Etichete: , ,

La 100 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul Covid-19, România va intra în scenariul al 3-lea. În contextul în care în prezent sunt confirmate 96 de cazuri, în curând se va lua o decizie în acest sens. Potrivit Grupului de comunicare strategică, în estimarea inițială scenariul 3 presupunea „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

Totuși, potrivit sursei citate, o parte din măsurile prevăzute pentru acest scenariu au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment, Grupul de comunicare strategică nu are o confirmare a faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus .

Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele DSP desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv. De asemenea, până în prezent, niciun român nu a murit din cauza infectării cu Covid-19.

Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:

  • Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
  • Limitarea activităților colective.
  • Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
  • Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
  • Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

„La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19)”, anunță Grupul de comunicare strategică.

Comentarii


  • […] Cu aceste trei noi pacienți infectați, România intră oficial în scenariul al treilea, cu 102 de cazuri confirmate. Potrivit Grupului de comunicare strategică, în estimarea inițială scenariul trei presupunea „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”. Mai multe detalii AICI. […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW