Friday, April 26, 2024
Jurnalism corect


Ponta semnează „Pactul pentru Bunăstarea Românilor”: Salariile și pensiile, în pericol din cauza „politicilor neprofesioniste și corupte” promovate de Dăncilă și Dragnea

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 14 septembrie 2019 Etichete: , , , , , , ,

Viorica Dăncilă propune un „Pact Național pentru Bunăstarea Românilor” prin care partidele politice din opoziție să se angajeze ca, în cazul în care vor ajunge la putere, nu vor tăia salariile și pensiile. Liderul Pro România, Victor Ponta a anunțat că susține acest pact.

Potrvtit lui Ponta, mailul cu „Pactul Național” a fost trimisă de pe adresa Liviu Dragnea_Cabinet Președinte.

„În calitatea mea de lider al ProRomania vreau să confirm că am primit din partea Doamnei Viorica Dăncilă propunerea de a semna “Pactul Național pentru Bunăstarea Romanilor” . Deși mailul apare că fiind trimis de “Liviu Dragnea-Cabinet Președinte”-am luat foarte în serios propunerea pentru că subiectul este foarte serios!”, a scris Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Liderul Pro România susține că salariile și pensiile românilor sunt în pericol de a nu fi plătite tocmai din cauza „politicilor neprofesioniste și corupte” promovate de Viorică Dăncilă și Liviu Dragnea.

„Vreau să anunț faptul că voi propune colegilor mei să semnăm și susținem acest Pact Național , din urmatorele motive :

1. ProRomania a fost inițiat de câțiva oameni care, în anul 2012 , au făcut parte din Guvernul care a dat înapoi românilor pensiile și salariile tăiate în 2010 de Băsescu și PDL / este absolut normal să susținem în continuare și cu toată consecvență principiul păstrării veniturilor populației

2. Am semnat la, inițiativă Președintelui Klaus Iohannis, Acordul Politic Național pentru garantarea drumului european al României-pentru că principiile acelui Acord erau corecte și susținute constant de către ProRomania / suntem gata să semnăm și Pactul Național pentru garantarea salariilor și pensiilor românilor pentru că și acest principiu este corect și în linie cu politicile promovate de ProRomania / faptul că cei doi inițiatori au interese electorale legate de Alegerile Prezidențiale este secundar pentru noi ( și pentru majoritatea cetățenilor)! Noi oricum îl susținem pe Mircea Diaconu-și sunt convins că acesta este în favoarea păstrării veniturilor populației

3. Suntem perfect conștienți că salariile și pensiile românilor sunt într-un grav pericol de a nu fi plătite tocmai din cauza politicilor neprofesioniste și corupte promovate de Viorică Dăncilă, Liviu Dragnea și echipă lor / însă ProRomania consideră că oamenii și firmele românești nu trebuie să fie cei care plătesc prețul incompetenței și egoismului unor guvernanți trecători ( așa cum a fost și în 2010 cu Băsescu și PDL)!

4. Spre deosebire de celelalte partide ProRomania a venit deja cu o propunere alternativă la tăierea salariilor și pensiilor-restructurarea radicală a Administrației Publice ( reducerea numărului de județe, de unități admnistrativ teritoriale, de agenții naționale și structuri deconcentrate, a Parlamentului ( 200 deputați și 100 senatori) șamd-există soluții realiste și eficiente!”, este mesajul liderului Pro România.

Mail-ul primit de Victor Ponta în vederea semnării Pactului Național pentru Bunăstarea Românilor:

Aflată în precampanie electorală, Viorica Dăncilă a cerut partidelor politice din opoziție să semneze un pact prin care să se angajeze că, în cazul în care vor ajunge la putere, nu vor tăia salariile și pensiile. Ea face referire la USR, dar și la PNL, precizând că atunci când partidele „de dreapta” au fost la guvernare s-au redus veniturile.

Premierul le cere tuturor liderilor opoziției să semneze acest pact, ca o garanție a faptului că, în viitor, nu se vor tăia veniturile.

sursa foto: Facebook

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 25207 more Information to that Topic: mainnews.ro/ponta-raspuns-la-pactul-pentru-bunastarea-romanilor-salariile-si-pensiile-in-pericol-din-cauza-politicilor-neprofesioniste-si-corupte-promovate-de-dancila-si-dragnea/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW