Polițiștii au intensificat verificările în cazul persoanelor care efectuează operațiuni cu substanțe periculoase
Poliția Română a intensificat controalele în cazul persoanelor fizice și juridice care efectuează operațiuni cu substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică la dezinsecție, dezinfecție și deratizare, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
Oamenii legii vor verifica modul de efectuare a operațiunilor cu produse de protecție a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică, precum și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni de către agenții economici.
„Pentru verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă în aceste domenii, polițiștii structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Poliției Române cooperează nemijlocit şi acţionează împreună cu specialişti ai celorlalte instituţii care au competenţă în domeniu (oficii fitosanitare judeţene, direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, direcțiile judeţene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă)”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
Pe parcursul derulării acestor controale au fost identificate mai multe persoane care dețineau ilegal produse ce conțin ca substanță activă fosfura de aluminiu, substanță care degajă în contact cu aerul gaze toxice cu efect letal.
Exemple
Cel mai recent caz a avut loc la Timișoara, unde, în urma unei deratizări un copil de trei ani, un bebeluș de doar 11 zile și mama unuia dintre ei au murit. Zeci de persoane au fost internate, unele fiind în spital și la acest moment.
Patronul firmei care a efectuat operațiunea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile iar anchetatorii au descoperit că printre altele, la deratizare a fost folosită o substanță care conține fosfură de aluminiu, care poate avea efecte letale în caz de inflamare.
Produse expirate
În luna aprilie, autoritățile au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale, unde au identificat mai multe produse pentru protecția plantelor expirate și două flacoane a câte 20 de tablete fiecare, ce conțineau fosfura de aluminiu, deținute ilegal.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că patronul firmei ar fi procurat produsele de la o altă persoană, care a fost depistată de oamenii legii în timpul aceleiași luni, în timp ce încerca să comercializeze 10 recipiente a câte 20 tablete fiecare, ce conțineau produs ce avea ca substanță activă fosfura de aluminiu.
S-a stabilit că societatea nu deținea spațiu special amenajat pentru depozitarea produselor toxice și foarte toxice și nici personal de specialitate în utilizarea acestor produse.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice (3 fapte).
În luna aprilie 2018, s-au identificat la Galați, într-o magazie, 208 tablete de insecticid ce conțineau aceeași substanță periculoasă. Tabletele erau deținute ilegal, având termenul de valabilitate expirat.
De asemenea, au fost depistate 45.000 de kilograme de îngrășăminte chimice care era depozitate în condiții improprii pe sol.
Au fost întocmit dosar penal pentru trafic de produse sau substanțe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase, care au devenit deşeuri și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.
Inquam Photos/Virgil Simionescu
Comentarii