Saturday, May 25, 2024
Jurnalism corect


Politico: De ce românii primesc medicamente noi cu doi ani mai târziu decât germanii/Cât de afectați sunt bolnavii de cancer

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 3 octombrie 2023 Etichete: , , , ,

Pacienții din statele UE nu au acces la aceleași medicamente în lupta contra bolilor. Un doctor din România așteaptă, în medie, doi ani ca să prescrie același medicament de ultimă oră pe care îl are la dispoziție un doctor din Germania, notează Politico.  Accesul întârziat la unele medicamente se observă, cu precădere, în cazul pacienților oncologici, așa cum asociațiile bolnavilor de cancer au menționat, pentru Main News.

„Pacienții din Occident și din marile state membre au acces la 90% dintre medicamentele nou-aprobate. În statele mai mici și din est, procentul poate ajunge până la 10%.Acest lucru este cu adevărat inacceptabil.”, menționat spus comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un discurs susținut în luna aprilie, potrivit sursei citate.

Oficialul UE a prezentat propunerea Comisiei Europene de a reforma piața farmaceutică a Europei, principalul obiectiv fiind acela de a rezolva problema accesului inegal la medicamente. Propunerea cea mai importantă este aceea de a pedepsi companiile care nu își lansează produsul în toate cele 27 de state europene în decurs de doi ani. Dacă refuză să o facă, vor intra în competiție cu rivalii lor mult mai repede, relatează sursa amintită.

Banii, principalul obstacol pentru accesul întârziat la unele medicamente

Accesul pacienților la unele medicamente vitale depinde, în mare parte, de bugetul pe care fiecare stat îl alocă Sănătății. Spre exemplu, Austria, Germania și Elveția au alocat 92-108 euro per persoană pentru medicamentele necesare tratării cancerului, în comparație cu doar 13-16 euro per persoană cheltuți de Cehia, Letonia și Polonia, potrivit unei analize a Institutului pentru Economia Sănătății (IHE). Un buget mai mic pentru sănătate înseamnă mai puține medicamente prescrise.

Medicamentele imuno-oncologice ajung mai greu în statele sărace

În cazul medicamentelor imuno-oncologice, spre exemplu, folosirea lor în țările mai sărace a ajuns la un nivel chiar și de 10 ori mai mic decât în țările mai bogate, scrie Politico.
Într-o declarație pentru Main News, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, explica recent, cum bolavii de cancer din România nu au putut avea acces la tratamentele standard, întrucât farmaciile și spitalele nu rămas fărp fonduri din neglijența Guvernului. A fost necesară o suplimentare a bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a intrat în vigoare de câteva zile.

„Statul nu a decontat rețetele compensate și gratuite, iar în spitale nu sunt bani pentru cumpărarea medicamentelor. Lipsesc opt scheme de tratament(medicamente pentru pacienții oncologici), nu trei, așa cum susține ministrul Sănătății. Și unul dacă lipsea, ministrul Sănătății avea obligația să facă tot posibilul să remedieze.  Dacă nu sunt alocați bani pentru medicamente, nu sunt bani nici pentru prevenție”, a explicat președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, pentru Main News.

Pe lângă bugetele mici alocate pentru Sănătate, statele se mai confruntă cu „negocieri secrete”, „clauze contractuale”, birocrație, aspecte care țin de legislația specifică industriei farmaceutice.

Oficialii europeni propun o „evaluare comună a tehnologiei în sănătate”, despre care se consideră că  va produce o singură evaluare pentru tot spațiul UE. Astfel,   țările europene vor putea  să stabilească prețul pe care îl vor plăti pentru medicamente. Evaluarea unică va înlocui cele 27 de dosare naționale necesare pentru aprobarea fiecărui medicament, așa cum se procedează acum. Prima evaluare comună va apărea cel mai probabil în 2025, conform sursei menționate.

Sursă foto: Pixabay 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW