Thursday, May 30, 2024
Jurnalism corect


Poliția și procurorii vor avea acces direct la informații despre conturi bancare. Explicațiile șefului ANABI

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 1 septembrie 2021

Guvernul a adoptat în ședința din 30 august o Ordonanță de Urgență (OUG) care permite Poliției și procurorilor să aibă acces direct la informații despre conturi bancare, fără a mai solicita aceste date de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cornel Călinescu, șeful Agenției Naționale a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), a explicat, pentru Main News, că OUG ar urma să faciliteze luarea cu rapiditate a măsurilor asiguratorii care să garanteze fie confiscarea, fie recuperarea prejudiciilor.

Concret, Poliția Română, Poliția de Frontieră, Direcția Generală Anticorupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică și Secția parchetelor militare (Parchetul General), Direcția Națională Anticorupție (DNA), Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) și ANABI au acces direct la registrul centralizat de conturi bancare.

Potrivit textului de OUG, registrul centralizat de conturi bancare este registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare identificate prin IBAN.

Registrul conturilor – în toate țările membre UE – oferă informații cu privire la existența conturilor și titularii acestora, însă nu include informații privind tranzacții sau sold”, a explicat Cornel Călinescu, pentru Main News.

Astfel, ANABI va putea identifica în jurisdicții străine conturi care aparțin persoanelor cercetate pentru infracțiuni grave, a precizat directorul general al instituției.

E important de stabilit că acest act normativ transpune o directivă europeană (n.r. Directiva (UE) 2019/1153) al cărei termen de transpunere s-a împlinit în august 2021. Prin această reglementare, autoritățile judiciare din țările membre UE beneficiază de instrumente similare pentru a putea da curs cererilor de cooperare”, a adăugat directorul general al ANABI.

ANABI acționează ca o structură suport pentru Poliție și parchete, fiind agenția care administrează toate sumele de bani și bunurile mobile cu valoare individuală de peste 15.000 de euro și care valorifică anticipat bunurile mobile sechestrate. Competența ANABI se întinde pe toată durata procesului penal, de la începerea urmăririi penale, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

În prezent, ANABI are în portofoliu peste un miliard de lei, sub forma unor bunuri mobile aflate în administrare sau bani cash în contul unic și sistemul bancar.

La finalizarea proceselor, prin decizie a instanței de judecată, aceste sume pot fi confiscate, utilizate pentru recuperarea prejudiciilor sau restituite proprietarilor”, a precizat Corneliu Călinescu.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW