Stirile zilei

Poliția de Frontieră: Aproximativ 9 400 persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore aproape 19.000 de persoane, atât cetăţeni români cât şi străini, şi 13.600 de maşini au tranzitat punctele de frontieră ale României.

Din acest total, aproximativ 9.400 de persoane și 7.000 de mijloace de transport au intrat în țară.

De asemenea, pe sensul de ieșite au fost înregistrate 9.600 persoane cu 6.600 mijloace de transport.

„În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră”, conform Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Tot în acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.800 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.700 de persoane cu 5.100 mijloace de transport.

Zilnic, aproximativ 4.400 de poliţişti de frontieră sunt la datorie.

În punctele de trecere şi la „frontiera verde”, au fost constatate 13 fapte ilegale – trei infracţiuni şi 10 contravenţii – săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 2.800 lei.

Toate persoanele care vin în România în această perioadă for fi plasate în izolare sau carantină, după caz, pentru 14 zile.

sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Articole Recomandate

Back to top button