Podul suspendat de la Brăila va fi dat în circulație în luna decembrie, susține premierul Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri, 15 aprilie, că podul suspendat de la Brăila va fi dat în circulație în luna decembrie a acestui an. El se află într-o vizită de lucru în județul Brăila, la șantierul acestui pod suspendat peste Dunăre.
De menționat este că proiectul trebuia să fie gata încă de anul trecut.
„Am venit astăzi în județul Brăila pentru a putea să evaluăm la fața locului stadiul derulării lucrărilor la podul suspendat peste fluviul Dunărea. Am discutat toate elementele de detaliu și data de finalizare a lucrării. Este evident că, deși ne aflăm în întârziere, proiectul trebuia predat anul trecut, în decembrie, avem garanții în acest moment de la constructor și beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile și se vor executa lucrările, astfel încât în luna decembrie anul acesta podul să poată fi dat în circulație. Este un proiect cu care ne mândrim”, a declarat, vineri, premierul Nicolae Ciucă.
Prim-ministrul a subliniat că acesta este singurul pod suspendat pe teritoriul țării noastre.
„Îmi spunea dl. director că practic prin această lucrare România face un pas înainte în ceea ce privește construcția de poduri suspendate. Practic, este singurul pod suspendat pe teritoriul țării noastre. Noi avem datoria să putem să asigurăm finanțarea, dumnealor să dezvolte lucrările, să învețe.
Este un aport al mai multor companii din mai multe țări. Este foarte important ca inginerii noștri să poată să identifice și să deslușească alte dezvoltări tehnologice prin care să putem în viitor să dezvoltăm astfel de lucrări, de ce nu cu forțele proprii? Ca atare, în decembrie vom avea acest pod în circulație”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Lăţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri şi va fi alcatuită din patru benzi de circulaţie de câte 3,50 m laţime fiecare, patru benzi de încadrare de câte 0,5 m laţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având laţimi de câte 2,80 m fiecare.
Date contract:
Constructor: Asocierea Astaldi – IHI Infrastructure System
Valoarea contractului: 1,995 miliarde de lei fără TVA
Sursa de finanțare: Fonduri europene (POIM) și cofinanțare cu bugetul de stat
Durata: 12 luni proiectare și 36 de luni execuție
Garanție: 10 ani
Data emiterii ordinului pentru proiectare: 2 martie 2018
Data emiterii ordinului pentru execuție: 21 decembrie 2018
Amintim că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, declara la începutul lunii decembrie 2021, la finalul unei vizitei pe șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, că lucrările ar trebui finalizate astfel încât să fie dat în circulație până la finalul anului 2022, conform contractului.
Foto: Facebook/ Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/podul-suspendat-de-la-braila-va-fi-dat-in-circulatie-in-luna-decembrie-sustine-premierul-ciuca/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/podul-suspendat-de-la-braila-va-fi-dat-in-circulatie-in-luna-decembrie-sustine-premierul-ciuca/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/podul-suspendat-de-la-braila-va-fi-dat-in-circulatie-in-luna-decembrie-sustine-premierul-ciuca/ […]