Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

PNL Vrancea solicită ca Spitalul Județean Focșani treacă sub conducere militară

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 9 aprilie 2020 Etichete: , , , , , , ,

Filiala Vrancea a PNL solicită ca Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani să treacă sub conducere militară. Mai mult, liberalii cer demisiile președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan și a directorul Spitalului Județean de Urgență ,”Sf. Pantelimon” din Focșani, Constantin Mîndrilă.

„Solicităm conducere militară la Spitalul Județean Focșani! Mîndrilă și Oprișan să-și dea demisiile din funcțiile deținute, pentru modul cum au gestionat criza actuală și pentru lucrurile pe care le-au ascuns în ultimele săptămâni! Partidul Național Liberal Filiala Vrancea solicită ca Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani să treacă sub conducere militară, la fel ca Spitalul Județean de la Suceava, având în vedere modul dezastruos în care managerul unității spitalicești de la Focșani, Constantin Mîndrilă, s-a ocupat de toate problemele legate de COVID-19. Fostul condamnat penal a fost susținut și acoperit de baronul Oprișan în tot acest timp, pentru ca gunoiul de sub preș, la nivel de spital, să nu ajungă la urechile opiniei publice. Însă incompetența și dezastrul echipei Mîndrilă & Oprișan nu puteau fi ascunse la infinit”, se arată într-un mesaj al PNL Vrancea.

Conform PNL Vrancea, nouă cadre medicale și managerul Spitalul Județean Focșani au fost diagnosticați cu coronavirus.

„Astăzi, managerul Mîndrilă a fost confirmat cu COVID-19, semn că a gestionat ineficient atât protecția sa, a altor cadre din conducere, dar și pe cea a cadrelor medicale care lucrează pe secții. La această oră, există 9 cadre medicale de la Spitalul Județean Focșani confirmate cu COVID-19 și alte câteva zeci de cadre suspecte, deși Mîndrilă și șeful său politic, baronul Oprișan, ne asigurau recent că totul este în regulă. Iată că adevărul a ieșit la iveală, iar aspectele grave petrecute în multe secții de la ”Sf. Pantelimon” sunt aflate de către public. Astfel, PNL Vrancea are informații că medicul epidemiolog care se ocupă de situația COVID-19 în spital a avut contacte cu cadre medicale infectate (inclusiv cu un asistent internat la Contagioase) și ar trebui să stea izolat, nu să se plimbe prin spital (astăzi, 9 aprilie) pentru a face anchete în secția Cardiologie, cu o altă asistentă medicală”, mai arată sursa citată.

Liberalii spun că managerul spitalului se face vinovat de faptul că a acceptat ca mai multe cadre medicale infectate deja să vină la serviciu.

„Mîndrilă se face vinovat că a acceptat cadre medicale cu COVID-19 în spital, iar alte cadre medicale suspecte nu au fost izolate, ci au fost primite, în continuare, la serviciu, punând în pericol sănătatea colegilor și a pacienților. Mîndrilă nu a făcut teste tuturor angajaților care au luat contact cu cei care au fost depistați cu COVID-19, deși multe voci din spital cereau acest lucru. Situația în multe secții a fost gestionată total neprofesionist, cu materiale medicale și echipamente trimise preferențial în anumite secții, în detrimentul unor secții cu personal ignorat. Cu Mîndrilă șef peste spital, protejat de baronul Oprișan care i-a ascuns mereu incompetența, Spitalul Județean Focșani riscă să devină Suceava 2, situația de acolo fiind dramatică. Protocoalele și procedurile fie nu au existat, fie au fost făcute cu întârziere, fie nu au fost respectate, iar conducerea Spitalului Județean nu a luat nicio măsură pentru a remedia lucrurile”, arată PNL Vrancea.

sursa foto: PNL Vrancea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW