Tuesday, June 28, 2022
Jurnalism corect


PNL, USR, PRO România și PMP semnează mâine pactul pe justiţie, propus de Iohannis

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 12 iunie 2019 Etichete: , , , ,

PNL, USR, PRO România și PMP semnează mâine pactul pe justiţie propus de preşedintele Klaus Iohannis.

UDMR va semna săptămâna viitoare, liderul formaţiunii precizând, pentru G4media, că joi va fi plecat în străinătate.

Klaus Iohannis a propus recent un acord comun național în scopul consolidării parcursului european al României. Alte prevederi se referă la anularea modificărilor aduse de PSD -ALDE în justiţie.

Ce prevede documentul

În Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, partidele semnatare, respectiv PNL, USR, PRO România și PMP, se angajează să atingă următoarele obiective:

“Transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru infracțiuni de corupție.

Transpunerea în legislație a interdicției adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

Transpunerea în legislație a măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice.

Revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, în deplin și strict acord cu avizele Comisiei de la Veneția, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și a rapoartelor Comisiei Europene și GRECO.

Adoptarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene.

De asemenea, ne angajăm să transpunem în legislație, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării – atât în țară, cât și în străinătate – a exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români.

NOI, semnatarii acestui acord politic național, ne angajăm ca în toate luările publice de poziție și în acțiunile întreprinse să sprijinim aprofundarea integrării în Uniunea Europeană și consolidarea proiectului european, precum și întărirea relației transatlantice, neexistând nicio incompatibilitate între continuarea integrării europene și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, și să nu ne exprimăm contrar acestor linii de acțiune, principii și valori esențiale pentru România și cetățenii săi”, se arată în textul Acordului politic național.

PSD si ALDE nu vor semna pactul.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW