Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


PNL și PSD s-au înțeles pe legea pensiilor. Ciolacu: Legea intră în linie dreaptă în Parlament

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 13 noiembrie 2023

Liberalii și social-democrații au ajuns la un acord cu privire la legea pensiilor în cadrul ședinței coaliției de la Vila Lac de luni, 13 noiembrie, au anunțat liderii coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Legea pensiilor a declanșat scandal în coaliție, după ce liberalii şi-au exprimat nemulţumirea privind impactul bugetar al aplicării legii, anunţat de Ministerul Muncii, care nu coincidea cu cel al Ministerului de Finanţe.

„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanțare, au fost clarificate în ședința Coaliției din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susținută de întreaga Coaliție”, a scris Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Anunțul a fost făcut și de șeful PNL, Nicolae Ciucă, care a transmis că s-au lămurit toate asperitățile din coaliție și se merge înainte cu legea pensiilor.

„(…) au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanțării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor”, a precizat Ciucă.

Pensiile vor fi majorate de două ori în 2024, o dată la 1 ianuarie cu 13,8%, rata inflației din anul precedent, și încă o dată la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor prevăzută în noua lege a pensiilor.

Totodată, liderii PNL și PSD au mai anunțat că încep discuțiile referitoare la bugetul pentru anul viitor și că prioritare în construirea bugetului vor fi ministerele Educației și Sănătății.

Avertismentul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor a avizat favorabil proiectul de lege a pensiilor, propus de Ministerul Muncii, însă avertizează că, în varianta actuală, deficitul bugetar ar putea exploda în anii următori.

Potrivit documentului, publicat de G4Media, ministrul Marcel Boloș (PNL) a avertizat că dacă proiectul de lege intră în vigoare, deficitul bugetar va crește în 2024 la 5,5% din PIB, iar în 2025 va ajunge la 6,1% din PIB. El arată că va fi nevoie de ”măsuri suplimentare de creștere a veniturilor, respectiv de creștere a taxării mediului de afaceri și populației”.

Boloș a arătat în aviz că Ministerul Finanțelor nu a identificat surse suplimentare de acoperire a impactului bugetar, astfel că România riscă să fie sancționată de Comisia Europeană cu blocarea fondurilor europene.

Boloș și-a mai condiționat avizul de asumarea de către guvern a unui pachet legislativ de majorare a veniturilor bugetare care să asigure un nivel suplimentar minim de 1,8% din PIB, echivalentul sumei de 33 de miliarde de lei.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW