Monday, June 14, 2021
Jurnalism corect


PNL, despre nominalizarea lui Iulian Iancu în funcția de vicepremier pentru economie: El a blocat investițiile în exploatarea de gaze din Marea Neagră

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 23 august 2019 Etichete: , ,

Nominalizarea lui Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, pentru postul de vicepremier pe probleme economice este criticată de opoziție. Liderul liberal  spune că Iulian Iancu ar fi cel care a blocat investițiile în exploatarea de gaze din Marea Neagră. 

„Probabil PSD așteaptă aplauze venite din Est și după ce l-a propus pe Iulian Iancu ca vicepremier pe probleme economice. Iulian Iancu a fost cel care, prin toate acțiunile sale legislative a blocat investițiile în exploatarea de gaze de la Marea Neagră. Nominalizarea lui Iulian Iancu vine după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, la Washington o declarație comună cu președintele Donald Trump, potrivit căreia ”România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări”. Acum, Guvernul Dăncilă dă un semnal clar că nu dorește aceste investiții”, spune liderul PNL.

Ludovic Orban îl acuză pe Iulian Iancu că ar fi „omul Gazprom în România”. Și asta pentru că, în calitate de deputat, a modificat legea offshore astfel încât companiile interesate să exploateze gaze în Marea Neagră să renunțe la investiții.

„Iulian Iancu este perceput drept omul Gazprom în România și a torpilat proiectele legislative menite să permită apariția unui cadru investițional. Comisia pentru industrii, condusă de Iulian Iancu a amânat și modificat de mai multe ori proiectul de lege offshore, necesar pentru demararea producției de gaze din Marea Neagră. În cele din urmă, majoritatea PSD-ALDE a adoptat  o formă a legii criticată de companiile care au concesiuni în Marea Neagră, pentru că încălca principiile negociate cu Guvernul. Ulterior, din cauza acestei legi compania americană ExxonMobil a anunțat Guvernul PSD că renunță la proiectul din Marea Neagră.

PNL consideră că prin aceste propuneri PSD s-a descalificat și arată orientarea anti-occidentală, lipsa de respect față de cetățenii României și faptul că rămâne în continuare prizonierul politicienilor certați cu legea. Viorica Dăncilă rămâne marioneta mafiei din partid, care l-a sprijinit pe Liviu Dragnea, frica de justiție rămând o constantă a activității PSD”, precizează Ludovic Orban.

Recent, Ludovic Orban a pierdut în instanță un proces intentat de Iulian Iancu pentru astfel de afirmații. Orban îi datorează acestuia 20.000 de lei, după decizia în primă instanță.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW