Tuesday, May 21, 2024
Jurnalism corect


PNL cere ca problema „Bîstroe” să nu mai fie politizată

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 23 februarie 2023 Etichete: , , , ,

Partidul Național Liberal, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Ionuț Stroe, a solicitat ca diferendul dintre România și Ucraina legat de Canalul Bîstroe să nu mai fie politizat. La începutul acestei săptămâni premierul Nicolae Ciucă a cerut public autorităților de la Kiev să permită accesul unor specialiști din România pentru a măsura adâncimea șenalului. 

Tensiuni între România și Ucraina pe marginea lucrărilor de pe Canalul Bîstroe. Totul a pornit de la o declarație făcută de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, care a susținut că Ucraina ar fi efectuat numite lucrări pe acest șenal fără acordul României, deși acest lucru s-ar fi impus. De cealaltă parte, Ambasada Ucrainei la București a susținut că este vorba doar despre dragaje pentru întreținere.

Ciucă: Vrem aprobare pentru a verifica lucrările

Luni, 20 februarie, premierul Nicolae Ciucă a acuzat că lucrările efectuate de ucraineni au impact asupra mediului și a solicitat accesul public accesul în zonă pentru specialiști români care să măsoare adâncimea canalului.

„Astăzi (n.r. – luni, 20 februarie) va fi prezent ambasadorul Ucrainei. O să i se ceară ca autoritățile române să primească aprobare pentru verificarea lucrărilor efectuate pe Canalul Bîstroe. Este vorba despre lucrări care au impact asupra mediului. Nu putem însă verifica aceste date până nu mergem în teren să măsurăm. (…) Lucrările de întreținere înseamnă o adâncime de până la 3,5 metri, ce depășește înseamnă adâncire. Toate instituțiile vor acționa ca atare, inclusiv prin sesizarea Comisie Europene”, a declarat Nicolae Ciucă.

Ciolacu: E ceva sacru pentru România

Tot în aceeași zi, liderul PSD, Marcel Ciolacu s-a poziționat chiar în apărător al Deltei Dunării, amenințând chiar partea ucraineană cu retragerea acordului pentru navigare.

Să nu începem să împărțim oamenii în buni și răi, în susținători ai Rusiei, când vrem să ne apărăm Delta Dunării. E ceva sacru pentru România. Sperăm că ce s-a întâmplat deja nu afectează Delta Dunării într-un mod radical. MAE a dat acceptul de a se naviga și pe Chilia și pe Bîstroe. Cum se dă un accept, se poate și retrage”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară.

Iohannis temperează apele

În schimb, aflat la Varșovia pentru reuniunea în formatul București 9, președintele Klaus Iohannis a criticat pozițiile liderilor politici de la București, subliniind faptul că problema ar trebui tratată la nivel de experți.

Există o preocupare legitimă pentru Delta Dunării. Însă nu trebuia să amestecăm îngrijorarea pentru prezervarea biodiversității Deltei Dunării cu diverse chestiuni politice de moment. Pe acel canal se draghează de ani de zile, fiindcă ucrainenii navighează pe el (…) Pentru a ști ce se întâmplă acolo e nevoie să vorbim cu ucrainenii, doar că acest lucru nu prea s-a întâmplat. O serie întreagă de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo. Au simțit o ocazie să se profileze un pic mai mult în spațiul politic românesc. Politicienii noștri să lase experții și specialiștii să vadă ce se întâmple acolo. Să se discute în bilateral, dar și cu Comisia Europeană. Nu este potrivit să atacăm ucrainenii pe baza unor date incerte”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în timpul conferinței de presă susținute în Varșovia.

PNL se pliază pe poziția lui Iohannis

Joi, 23 februarie, la trei zile după ce premierul Ciucă solicita accesul pe canalul Bîstroe pentru măsurători, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a susținut că problema privind canalul Bîstroe nu ar mai trebui politizată.

„Politizarea şi propaganda în cazul Bîstroe trebuie să înceteze. La fel şi pe restul de subiecte anti-Ucraina care sunt împinse, în mod forţat, într-o poleială propagandistică, manipulatoare. Aşa cum spuneam şi ieri, acest nou zgomot al portavocilor Moscovei vine în contextul vizitei preşedintelui american şi al discuţiilor purtate cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cu ceilalţi şefi de state din formatul B9 – în contextul lumii civilizate adică, al consolidării relaţiilor şi parteneriatelor strategice cu NATO şi UE”, a declarat Ionuț Stroe.

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW