Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Planul Roșu de Intervenţie, activat la Spitalul de Copii din Timişoara / Alerta, provocată de un aparat RMN nou

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 3 decembrie 2022

Planul Roșu de Intervenţie a fost activat sâmbătă, 3 decembrie, la primele ore ale dimineții, la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, în urma unor aparente degajări mari de fum, relatează News.ro. Conform informațiilor inițiale, 46 de copii și 46 de adulți ar fi fost evacuați. Un aparat RMN care a evacuat heliu a provocat alerta, a transmis ulterior Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiş, potrivit sursei citate. 

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat la ora 7:45. O autospecială de primă intervenţie şi comandă, trei auospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal şi victime multiple, 2 ambulanţe SMURD, cu 28 de subofiţeri, au fost trimise la intervenţie.

Reprezentaţii ISU au mai precizat că nu au fost persoane rănite sau intoxicate cu fum.

După efectuarea recunoașterii, ISU Timiș a transmis că a fost vorba despre evacuări de heliu, provenit de la instalaţia de răcire a unui aparat RMN, situat la parterul clădirii.

„Un nou aparat  RMN a avut o setare care a  constatat că trebuie evacuat heliul. Ţeava de evacuare era în dreptul unor alte orificii de aerisire de pe  secţiile de deasupra. Heliul a fost absorbit şi nu am ştiut, acum am aflat şi noi medicii ce înseamnă prezenţa heliului, arată ca un abur, mirosea puţin a ars şi bineînţeles, ne-am alertat”, a explicat medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Timişoara, conform sursei citate.

Şapte pacienţi au fost evacuaţi, dintre care patru de la secţia de Terapie Intensivă, a mai declarat medicul.

„Am evacuat patru pacienţi de la terapie intensivă, terapia intensivă fiind secţia de deasupra şi acum i-am pus la loc în Terapia Intensivă, alături de alţi 3 de pe secţia vecină. Momentan, toate lucrurile sunt sub control. Am eliberat un salon de la Urgenţă şi cei 4 copii au stat în salonul staţionar de la Urgenţă”, a mai precizat Gafencu.

Medicul a adăugat că aparatul este nou și că „abia a făcut probele săptămâna trecută”.

În luna septembrie, pompierii au intervenit la acelaşi spital din cauza degajărilor de fum provenind de la un aparat de purificare a aerului, care s-a defectat în timpul utilizării, mai notează sursa menționată anterior.

Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW