Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Plafonul total al garanţiilor pentru IMM Invest Plus a fost majorat

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 26 august 2022

Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 26 august, ordonanța prin care se majorează cu 10 miliarde de lei plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul programului IMM Invest Plus. Astfel, plafonul crește de la 7,5 miliarde de lei la 17,75 miliarde de lei, după cum a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului, după ședința de azi dimineață.

„Astfel, se îmbunătățește funcționarea acestui program, cu un plafon total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat, care crește de la 7,5 miliarde de lei la 17,75 miliarde de lei. De asemenea, numărul beneficiarilor acestei scheme va crește de la 10.704 la 24.786.

Totodată, se majorează bugetul schemei de ajutor de stat pentru ajutorul de stat sub formă de grant, de la 1,93 de miliarde de lei la aproximativ 390 de milioane de euro, echivalentul în lei”, a declarat Cărbunaru.

Prin noile modificări, a detaliat acesta, sunt incluse în categoria beneficiarilor eligibili în cadrul subprogramelor Garant, Construct și Innovation întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie.

De asemenea, pragurile valorice ale ajutorului de stat constituit din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare aferent garanției acordate pe durata de valabilitate a garanției și a dobânzilor aferente creditelor liniilor de credit pentru 12 luni se majorează astfel:

  • până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 de euro pentru întreprinderi sau unități administrativ-teritoriale,
  • echivalentul în lei a 62.000 de euro pentru o întreprindere pentru beneficiarii din cadrul agriculturii primare.

„Aș vrea să vă mai spun că ajutoarele acordate baza schemelor aprobate în temeiul cadrului temporar Ucraina sunt rambursate înainte de acordarea noilor ajutoare în temeiul aceluiași cadru și nu vor fi luate în considerare la calculul plafoanelor privind beneficiarii schemei de ajutor de stat. Așadar, prin această măsură, guvernul continuă să vină în sprijinul economiei noastre”, a mai punctat Cărbunaru.

Context

Ministerul Finanțelor a anunțat luni, 22 august, că majorează cu peste 10 miliarde lei plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Programului IMM Invest Plus, potrivit unui comunicat de presă. Este vorba despre programul care facilitează accesul la finanțare al firmelor care nu au sumele necesare pentru proiectele de investiții și pentru continuarea activității.

Adrian Câciu, ministrul de resort, a precizat că decizia a fost luată pe fondul războiului din Ucraina.

„Venim în întâmpinarea beneficiarilor Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și în același timp ne aliniem cu modificările în domeniu. Am considerat că este foarte important să fim din nou alături de mediul de afaceri și să asigurăm banii necesari pentru desfășurarea normală a activității IMM-urilor, într-o perioadă dificilă din cauza crizei energetice și a războiului din Ucraina. Continuarea activității economice și menținerea numărului de salariați este prioritară pentru noi, deoarece astfel putem evita o problemă cu mare impact social” , a afirmat acesta.

Principalele modificări sunt:

1. ajutoarele acordate în baza schemelor din Cadrul temporar Ucraina și care sunt rambursate înainte de acordarea unor noi ajutoare în temeiul aceluiași Cadru nu se cumulează atunci când se calculează depășirea plafonului prevăzut de lege.
2. se majorează pragurile valorice ale ajutorului de stat, constituit din valoarea comisionului de risc, a celui de administrare, aferent garanţiei, pe toată durata de valabilitate a acesteia şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni. Noile praguri sunt: până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro pe întreprindere/UAT-uri, respectiv echivalentul în lei a 62.000 euro/întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare și 75.000 euro/întreprindere în cazul celor din domeniile pescuit şi acvacultură. Respectarea acestor praguri valorice se aplică și în cazul refinanțărilor.
3. se majorează plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat cu 10,25 miliarde lei, respectiv de la 7,5 miliarde lei la 17,75 miliarde lei concomitent cu creșterea bugetului schemei de ajutor de stat la 1,93 miliarde lei și majorarea numărului de beneficiari la 24.786.
4. ajutorul de stat sub forma grantului care este suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor – Acţiuni generale, va fi virat trimestrial în contul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.), Fondul Român de Contragarantare (F.R.C.) sau Fondul de Garantare a Creditului Rural (F.G.C.R.).
5. sunt incluse în categoria beneficiarilor eligibili pentru componenta GARANT CONSTRUCT și INNOVATION și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie.

Programul va putea fi accesat până la 31 decembrie 2022.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/plafonul-total-al-garantiilor-pentru-imm-invest-plus-a-fost-majorat/ […]

  • Привет. Искали где купить копию Airpods PRO в Москве? Лучшие беспроводные наушники в Москве и РФ. Реплика оригинальных AirPods с активным шумоподавлением по цене 2490 рублей. Только проверенные гарнитуры по приемлимым ценам. Быстро доставим по России.

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW