Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Plafonarea și compensarea prețurilor la energie, adoptate de Parlament

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 27 octombrie 2021

Camera Deputaților a decis miercuri, 27 octombrie, plafonarea și compensarea tarifelor la energie electrică și gaze naturale, măsuri care ar urma să se aplice în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. 

Pentru clienţii casnici se va acorda o compensare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componenţei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar în cazul gazelor naturale.

Limita maximă a consumului pentru perioada de aplicare a legii este de 1.500 kWh la energie electrică, respectiv echivalentul, în kWh a 1.000 metri cubi de gaze naturale, la un factor de conversie de 10,6 kWh per metri cubi, limite la care se adaugă o abatere de 10% în favoarea consumatorului.

Pe lângă consumatorii casnici, prețurile plafonate se vor aplica și unor noi categorii de consumatori, au decis comisiile de specialitate ale deputaților, respectiv: spitalele (publice și private), unitățile de învățământ (publice și private), creșele (publice și private), ONG-urile, furnizorii de servicii sociale publici și privați, precum și unitățile de cult.

Prețuri plafonate

Preţurile la energie electrică şi gaze naturale ar urma să fie plafonate pentru clienţii casnici la:

– preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preţ a energiei electrice va fi în valoare de maxim 0,525 lei/kWh;

– preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preţ al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Conform proiectului, diferenţa între preţui mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi plafonul maxim de 250 lei/ MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, va fi compensată de la bugetul de stat. Și în cazul energiei electrice diferenţa între preţul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi plafonul maxim 525 lei /MWh, reprezentând preţul energiei electrice active va fi compensată de la bugetul de stat.

Facilități pentru IMM-uri

Întreprinderi mici și mijlocii vor fi scutite de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, a contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență și a accizei. În cazul gazelor naturale, IMM-urile vor fi scutite de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW