Tuesday, October 19, 2021
Jurnalism corect


Pilotul avionului MiG-21 care s-a prăbușit în județul Mureș, transferat la București

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 20 aprilie 2021

Locotenent-comandorul Andrei Criste, pilotul care a reușit să se catapulteze din avionul MiG-21 LanceR înainte ca acesta să se prăbușească, se află în stare stabilă și a fost transferat, marți seară, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare. 

Transferul s-a realizat în cursul acestei seri, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române.

Locotenent-comandorul Andrei Criste este pilot militar din anul 2008 și are o experiență de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operațional pe aeronave MiG-21 LanceR.

Aeronava implicată în incidentul aviatic decolase în jurul orei 14.00 de pe baza aeriană din Câmpia Turzii, pentru a executa un zbor de instrucție împreună cu alte două aeronave de același tip.

În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situație de urgență și s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona localității Dedrad, județul Mureș, în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranță, în jurul orei 15.00.

Cazul este cercetat de Parchetul Militar, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Apărării. De asemenea, în conformitate cu procedurile-standard, au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate.

Sursa foto: Redacția

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW