Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Peste 90 de plante de canabis, descoperite de procurorii DIICOT într-o zonă izolată din Caraș Severin

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 23 septembrie 2022 Etichete: , ,

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au anunțat vineri, 23 septembrie, că au depistat o cultură de canabis într-o locație izolată din Caraș-Severin, de unde au confiscat 97 de plante, în cantitate totală de peste 150 de kilograme de masă verde brută.

Doi inculpați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile și sunt acuzați de trafic de droguri de risc, potrivit unui comunicat transmis de DIICOT.

Cultura de canabis a fost înființată în județul Caraș-Severin, într-o locație izolată și greu accesibilă, înconjurată de pădure, potrivit anchetatorilor.

În vederea realizării activității infracționale inculpații au procurat semințe de canabis din Spania, au amenajat instalaţii de irigare prin picurare şi au folosit diferiţi fertilizatori în vederea dezvoltării rapide a plantelor de canabis”, se arată în comunicatul DIICOT.

Drogurile erau, ulterior, comercializate în Caraș-Severin, Timiș și Gorj. În urma perchezițiilor, procurorii au confiscat 150 de kg de masă verde brută, peste 50 de kg de muguri de canabis, 5 grame de cocaină, un aparat de vidare a pungilor, un generator de curent, o suflantă cu aer cald, o instalaţie cu sisteme de irigare, o pompă de stropit plante, un grinder, 3 cântare de precizie și mai multe telefoane mobile.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii