Peste 70% din țară este afectată de secetă pedologică. Situația rezervelor strategice de apă
Peste 70% din țară este afectată de secetă pedologică (rezervă scăzută de apă în sol), a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna, la începutul ședinței de guvern de astăzi. În contextul fenomenelor meteo extreme, dar și a secetei, în paralel, premierul Nicolae Ciucă a cerut „un plan cât se poate de coerent”.
„Am observat, în ultimele zile, o îngrijorare legată de fenomenele meteo extreme. Au fost localități care au suferit de pe urma acestora. De aceea, este nevoie ca la nivelul Guvernului, prin ministerele de linie, să putem să asigurăm o activitate coordonată cu autoritățile locale și vă cer ca, în continuare, să putem să avem un plan cât se poate de coerent privind intervenția și sprijinul autorităților locale și să fim în măsură să reacționăm cât se poate de oportun.
Am avut o discuție cu ministrul Mediului și ministrul de Interne (Lucian Bode – n.red.) în ceea ce privește analiza acestor fenomene. Nu vorbim doar de ploile abundente cu cantități care au generat inundații la nivel local, ci discutăm și despre efectele secetei. Am primit informări legate de aceste efecte. Îl rog pe ministrul Mediului să facă o informare pe subiect”, a afirmat Ciucă.
La rândul său, Tánczos Barna a anunțat că peste 70% din țară este afectată de secetă pedologică.
„La ministerul Mediului urmărim zilnic aceste fenomene. Sunt trei elemente care sunt importante Urmărirea și analiza fenomenului de secetă pedologică, urmărirea fenomenelor extreme, astfel încât autoritățile să fie informate în timp cu privire la fenomenele care sunt prognozate de ANM, și urmărim rezervele de apă la nivel național.
În ceea ce privește seceta pedologică putem afirma că peste 70% din țară este afectată. Vorbim de afectare ușoară, medie sau extremă. Din păcate, avem și zone cu secetă pedologică extremă”, a declarat ministrul.
Rezervele strategice de apă
Tánczos Barna a precizat că avem anumite zone în țară care sunt afectate simultan de secetă și fenomene meteo extreme.
„Pe fenomenele extreme, concluziile sunt următoarele. Sunt câteva zone afectate de o secetă extremă în paralel cu fenomenele de ploi și de furtuni, grindină, care se anunță în paralel cu valul de căldură. E o situație destul de ciudată, dar reală, probabil generată de schimbările climatice.
Avem avertizări meteo, în paralel, pe secetă și pe fenomene extreme și cantități uriașe de apă în anumite bazine hidrografice. Acolo unde se prognozează aceste fenomene extreme, mai ales viituri, acolo lucrăm în strânsă colaborare cu ISU și autoritățile locale”, a explicat el.
De asemenea, ministrul a menționat că cele 40 de lacuri cu importanță stratetegică sunt la un grad de umplere de 68%.
„În ce privește rezervele strategice de apă, cele 40 de lacuri de acumulare cu importanță stratetegică sunt la un grad de umplere de 68%, putem asigura rezerva strategică de apă. Dar sunt zone în care bazine hidrografice sunt afectate puternic de secetă, iar unele bazine au secat total.
Aceste date sunt îngrijorătoare, iar următoarele 3 săptămâni vor fi caracterizate de aceste fenomene extreme și urmează un nou val de căldură, care va amplifica acest fenomen de secetă”, a mai declarat Tánczos Barna.
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/peste-70-din-tara-este-afectata-de-seceta-pedologica-situatia-rezervelor-strategice-de-apa/ […]