Friday, December 2, 2022
Jurnalism corect


Nou focar de coronavirus în județul Suceava / Peste 300 de persoane din Centrul de Recupare Neuropsihiatrică Sasca Mică, depistate pozitiv

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 21 aprilie 2020 Etichete: , ,

Un număr de 242 de pacienți și 59 de angajați din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, doctor Manuela Trifan, spune că din cei 86 de angajați ai centrului, 59 au contactat virusul.

Testarea angajaților și a pacienților din centru s-a realizat după ce o persoană internată a fost confirmat pozitiv.

„Primul caz care de altfel ne-a determinat să efectuăm testarea întregului efectiv aflat în centru a fost confirmat la un pacient în data de 16 aprilie. După depistarea acestuia, am procedat la testarea întregului efectiv de beneficiari, un număr de 369 de persoane, şi a întregului efectiv de personal de îngrijire, 86 de cadre. Din cei 369 de beneficiari, 242 au fost depistaţi pozitiv, iar din cele 86 de cadre, 59 pozitive. Cadre însemnând asistente, infirmiere, paznici şi personal auxiliar aflat în centru de două săptămâni. În condiţiile Ordonanţei Militare 8, activitatea era organizată la modul o parte din personal timp de două săptămâni îngrijeşte beneficiarii urmând ca la două săptămâni personalul să se schimbe”, a declarat Trifan, citată de news.ro.

O parte din persoane bolnave vor fi internate la unul dintre cele două spitale COVID-19 din judeţ, fie vor fi transferate într-o altă locaţie.

Măsurile luate de DSP Suceava

1. Izolarea celor 127 de beneficiari sănătoși,
2. Găsirea unei locații de tip hotel sau pensiune pentru carantinarea celor 59 de cadre de îngrijire pozitive pentru o perioadă de 14 zile, evitându-se astfel o posibilă infectare a membrilor de familie.
3. Pentru următoarele 14 zile asistența beneficiarilor va fi asigurată de personalul venit de la domiciliu, fără ca acesta să fie testat în prealabil.
4. Întreg personalul de îngrijire va purta pe perioada lucrului echipament de protecție alcătuit din: mască, ochelari, halate de unică folosință peste echipamentul obișnuit de lucru.
5. Se vor respecta cu strictețe măsuri de igienă personală: spălarea mâinilor cu apă și săpun, dezinfecție cu soluție pe bază de alcool.
6. Aprovizionarea constantă cu cantități suficiente de dezinfectanți pentru mâini și suprafețe.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW