Thursday, October 6, 2022
Jurnalism corect


Peste 300 de amenzi pentru pietonii care traversează neregulamentar, aplicate într-o singură zi / Ce sancțiuni riscă persoanele imprudente

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 8 martie 2020 Etichete: , , , , ,

Să traversăm strada neregulamentar ni se poate părea un gest lipsit de importanță, chiar dacă, pe lângă faptul că ne punem viața în pericol, riscăm și niște amenzi usturătoare. Persoanele care nu respectă prevederile privind circulația pietonilor pe drumurile publice din Codul rutier riscă sancțiuni serioase.

Amenzi pe care le riscă pietonii imprudenți

Pietonii sunt obligați să circule pe trotuare sau pe marginea drumului și să traverseze numai prin locurile special amenajate, adică pe la trecerile de pietoni, conform ordonanței de urgență nr.195/2002

Pietonii care nu traversează strada neregulamentar riscă amenzi care fac parte din clasa I de sancțiuni, și pot primi două sau trei puncte-amendă.

Punctul de amendă valorează 145 de lei, deci pietonii imprudenți riscă amenzi cuprinse între 290 și 435 de lei.

Legislația mai prevede că, în situația în care un pieton este accidentat pentru că a traversat prin locuri nepermise sau pe culoarea roșie a semaforului, acesta poartă întreaga răspundere a accidentului.

Peste 300 de amenzi, aplicate într-o singură zi

Vineri, între orele 10.00 și 13.00, polițiștii Brigăzii Rutiere s-au aflat pe teren în zonele din București în care există un risc crescut de accidente și au aplicat 363 de sancțiuni contravenționale pentru care nu au respectat normele rutiere.

Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la suma de 39 000 de lei. În același timp, polițiștii au reținut 20 permise de conducere de la șoferii care nu au acordat prioritate pietonilor.

58 de pietoni au murit pe șosele din București, în 2019

În anul 2019 au fost înregistrate 690 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 58 de persoane, rănirea gravă a 657 persoane și rănirea ușoară a 123 persoane, conform datelor transmise de Brigada Rutieră.

“Principalele cauze ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară, neacordarea de prioritate pietonilor, viteza neadaptată la condițiile de drum și trafic și neacordarea de prioritate vehiculelor”, transmite sursa citată.

Din acest total, 199 s-au produs din vina pietonilor (28%).  25 de persoane au murit, 176 au fost rănite grav, iar 17 au fost rănite ușor.

Cele mai multe accidente au avut loc în sectorul 1

Cele mai multe accidente rutiere au avut loc pe raza sectorului 1 al Capitalei, respectiv 41. Aici s-au înregistrat cele mai multe accidente de circulație in care au fost implicați pietoni și cele mai mult accidente care au fost soldate cu victime. La polul opus se află sectorul 6, cu 23 de accidente.

Cele mai afectate artere din București

Cele mai afectate artere au fost: Șos. Colentina (6), Sos. Pantelimon (6), Bd. Iuliu Maniu (6), Șos. Olteniței (4), Șos. Giurgiului (4), Bd. Basarabia (4), Bd. Ion Mihalache (4), Șos. Stefan cel Mare (3), Șos. Alexandria (3), Str. Trompetului (3), Șos. București-Ploiești (3), Șos. Sălaj (3), Bd. Camil Ressu (3), Bd. Theodor Pallady (3), Șos. Iancului (3), Str. Vatra Luminoasa (3), Șos. Mihai Bravu (3).

Recomandările Brigăzii Rutiere

Brigada Rutieră le recomandă pietonilor următoarele:

-să circule pe trotuare, sa traverseze strada doar prin locuri marcate și semnalizate corespunzător sau la culoarea verde a semaforului electric, numai după ce s-au asigurat temeinic și sunt siguri ca intenția lor de traversare a fost observată de către șoferi.

– să evite să pună conducătorii de autovehicule în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și aici mă refer la situațiile in care pietonii traversează fără să se asigure. Trecerea pentru pietoni îți oferă siguranță doar în momentul in care te-ai asigurat înainte de a traversa.

– să aştepte sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;

– după coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora. Traversarea se poate face după plecarea lor din staţie prin locurile rezervate trecerii;

– să constituie pentru cei mici un exemplu pozitiv, respectând regulile de circulaţie.

sursa foto: Inquam Photos/George Călin

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW