Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Peste 3.000 de primării primesc un miliard de lei din Fondul de Rezervă / Un singur sector din Capitală primește bani

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 17 decembrie 2021

Guvernul a alocat în ședința de vineri, 17 decembrie, peste un miliard de lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.057 de unități administrativ-teritoriale. Banii ajung la 23 de Consilii Județene, 59 de municipii, 205 orașe, și 2.769 de comune, conform unui comunicat transmis de Executiv.

În total, este vorba despre 3.057 de unități administrativ-teritoriale.

„La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de astăzi, 1.029.189.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.057 de unități administrativ-teritoriale.

Fondurile au fost alocate la solicitarea Consiliilor Județene și a autorităților locale, prin Instituția Prefectului din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care trebuie efectuate până la sfârșitul anului 2021.

Totodată, autoritățile publice locale au cerut fondurile pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 23 de Consilii Județene, 59 de municipii, 205 orașe, și 2.769 de comune primesc 1.029.189.000 de lei în total”, a transmis Guvernul.

În ce privește Capitala, bani au fost alocați doar Sectorului 4, mai exact 16,9 milioane de lei.

În ședința din 10 decembrie, au mai fost alocate 476,5 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru 105 de unități administrativ-teritoriale.

Banii ar urma să fie folosiți pentru plata subvențiilor la căldură și alte datorii ale administrațiilor publice, după cum au precizat anterior surse pentru Main News.

VEZI AICI sumele alocate unităților administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente și de capital

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *