Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Peste 3.000 de candidați la Universitatea de Medicină / Concursul de admitere se va desfășura într-o locație inedită

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 19 iulie 2020 Etichete: , , ,

Concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va avea loc duminică, 26 iulie, începând cu ora 09:00, în mai multe locații din Centrul Expozițional Romexpo. În domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală s-au înscris 3.326 de candidaţi, care vor concura pentru 1.114 locuri, din totalul de 1.160, finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă scoase la concurs.

Dintre cei 3.326, 28 sunt absolvenți de liceu care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 46 sunt olimpici naționali și internaționali. Aceştia sunt deja declarați admiși.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2019-2020, aceasta creionează pentru specializarea „medicină” (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) un număr de 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă. Pentru specializarea “medicină dentară” (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) regăsim un număr 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie, (300 de credite pentru 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, pe segmentul Asistenţă Medicală Generală (4 ani de studiu, 240 de credite) sunt 95 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă, iar pentru alte specializări FMAM (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte 4 locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenții din centrele de plasament.

„Din perspectiva numărului candidaților înscriși în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, asistăm anul acesta la o creștere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenți față de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit, un interes amplificat al absolvenților de liceu față de profesia de medic și cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condițiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătății prin care statutul de medic va fi foarte bine poziționat în ierarhia socio-profesională și superpozabil sistemelor sanitare occidentale” a declarat Prof. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Sursa foto: Facebook / UMF “Carol Davila”

 

 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/peste-3-000-de-candidati-la-universitatea-de-medicina-admiterea-se-va-desfasura-intr-o-locatie-inedita/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/peste-3-000-de-candidati-la-universitatea-de-medicina-admiterea-se-va-desfasura-intr-o-locatie-inedita/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/peste-3-000-de-candidati-la-universitatea-de-medicina-admiterea-se-va-desfasura-intr-o-locatie-inedita/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *