Peste 20 de judeţe şi Capitala, sub cod portocaliu de vijelii şi precipitaţii

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 6 iulie, un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de precipitații și vijelii. Codul portocaliu intră în vigoare la ora 12, fiind valabil până joi, 7 iulie, ora 12:00.
Inclusiv Capitala este vizată de această avertizare meteo.
„În jumătatea de nord a Moldovei, local în Transilvania, Muntenia și nord-estul Olteniei vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp”, potrivit ANM.
De asemenea, de la ora 10:30, este în vigoare și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Acesta expiră odată cu codul portocaliu, mâine, la prânz.
„În intervalul menționat, în centrul, nordul și nord-estul țării, apoi și în sud și est, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp”, potrivit ANM.

Foto: Pixabay



