Thursday, January 20, 2022
Jurnalism corect


Peste 2.400.000 de elevi se vor întoarce la școală/ Ce se întâmplă cu cei care refuză să poarte masca de protecţie

By Redactia , in Stirile zilei , at 3 februarie 2021 Etichete: , , ,

Aproximativ 80% dintre elevi vor reveni la școală, în format fizic, începând cu 8 februarie. Ministrul Educației anunță că elevii care refuză să poarte masca de protecție nu vor fi primiți în unitățile de învățământ, iar refuzul în rândul profesorilor ar urma să fie sancţionat de inspectoratul şcolar. Referitor la testarea elevilor, Sorin Cîmpeanu susţine că este nevoie de personal medical.

”Am făcut o simulare pe cifrele de astăzi, dacă s-ar păstra şi duminică, înainte de ziua de luni, 8 februarie, am avea un număr de 2.420.000 de elevi în şcoli, deci am avea 80 la sută din elevi în şcoli, într-un număr de 6713 şcoli din 7203 unităţi de învăţământ. Am avea, cel puţin teoretic, efective complete”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

Ministrul Educaţiei a precizat că în şcoli, în prezent, există 37 milioane de măşti, achiziţionate de inspectoratele şcolare, existând un stoc suplimentar al autorităţilor locale, destinat unităţilor şcolare. Astfel, toţi participanţii la cursuri sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie, în cazul refuzului elevii nefiind primiţi în şcoală, iar profesorii sancţionaţi.

”Mă tem că va trebui să nu fie primit în colectivitate (n.r. elevul care refuză masca). În cazul profesorilor este foarte clar că nu trebuie să existe aşa ceva şi aici, dacă la elevi sunt convins că lucrurile pot fi discutate de către profesor, conducerea şcolii împreună cu părinţii, în cazul profesorilor care refuză să poarte masca, inspectoratul şcolar trebuie să intervină. Nu e acceptabil aşa ceva. Este vorba de măsuri de siguranţă, iar portul măştii va fi măsura de bază, măsura de protecţie esenţială. Să refuze acest lucru este intolerabil”, a spus ministrul.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW