Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Peste 100 de persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 5 martie 2023

Salvamontiştii români au intervenit în ultimele 24 de ore pentru salvarea a peste 100 de persoane, 30 dintre acestea necesitând a fi transportate la spital.

Dispeceratul Naţional Salvamont a primit în ultima zi 88 apeluri prin care s-a solicitat intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Cele mai multe apeluri, 14, au fost primite de salvamontiştii din Sinaia.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 105 persoane, dintre acestea 30 fiind predate către Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

De asemenea, au mai fost primite 33 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii