Peste 100 de angajați din Poliția penitenciară, grefieri, parchete și instanțe protestează la Ministerul Justiției împotriva deciziei de înghețare a salariilor

Un protest al angajaților din Poliția penitenciară, grefieri, parchete și instanțe (personal auxiliar) și consilierii de probațiune se desfășoară miercuri în fața Ministerului Justiției împotriva deciziei Guvernului de a plafona salariile pe anul 2021, ca urmare a crizei generate de pandemia COVID-19. La manifestație participă peste 100 de persoane.
Reprezentanții sindicatelor au fost primiți la discuții de ministrul justiției, Stelian Ion.
„Ministrul Justiției, Stelian Ion, s-a întâlnit în această dimineață, la ora 9:00, cu reprezentanții sindicatelor (BNS și PUBLISIND, reprezentând inclusiv Poliția penitenciară, grefierii, personalul auxiliar din parchete și instanțe și consilierii de probațiune).
Liderii de sindicat i-au prezentat ministrului principalele lor doleanțe, iar ministrul a apreciat disponibilitatea acestora la o abordare directă și constructivă.
Discuțiile s-au axat pe problemele pe care le întâmpină angajații din autoritatea judecătorească și sistemul penitenciar, ministrul exprimându-și deschiderea de a avea un dialog permanent în viitor, în folosul salariaților și cetățenilor care beneficiază de munca acestora”, a transmis Ministerul Justiției printr-un comunicat.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



