Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Peste 10.500 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 10 februarie 2022

Peste 10.500 de persoane (10.591) s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore, potrivit informării Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) transmise joi, 10 februarie.

1.976 de cetățeni au fost imunizați cu prima doză de ser, alți 2.744 de cetățeni și-au făcut a doua doză, iar 5.871 de persoane au optat să le fie administrată și a treia doză de ser, așa numita doză booster.

De la debutul campaniei de vaccinare în România (27 decembrie 2020 – n.red.), au fost administrate 16.579.214 de doze de vaccin. Prin urmare, avem 8.093.309 de cetățeni vaccinați cu cel puțin o doză de ser, dintre care 8.018.900 cu schema completă (cele două doze).

De asemenea, 2.465.577 de oameni au optat să le fie administrate toate cele trei doze de vaccin împotriva COVID-19.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *