Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


Pericol de inundații. Zece județe din țară, sub avertizare hidrologică

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 30 martie 2023 Etichete: , , , , , , , ,

Hidrologii avertizează că există risc de inundaţii în zece judeţe din ţară. A fost emis cod galben pentru intervalul 31 martie, ora 06:00 – 01 Aprilie, ora 24:00.

Sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, transmite ANM.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 01.04.2023 ora 06:00 – 01.04.2023 ora 24:00 pe unele râuri din judeţele: Maramureş, Bihor, Arad şi Caraş Severin. În intervalul 31.03.2023 ora 18:00 – 01.04.2023 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud).

Bazinele hidrografice afectate sunt: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega, Timiş. Potrivit surselor MainNews, au fost Comitetele Județene pentru Situații de Urgență s-au întrunit, iar pompierii sunt gata de intervenție.

Sursă foto: ISU

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW