Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


Percheziții la proxeneții internaționali. Procurorii au confiscat autoturisme de lux

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 4 august 2023 Etichete: , , , , ,

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism(DIICOT) au descins la mai mulți suspecți de trafic de persoane și proxenetism, vineri, 4 august. Sunt efectuate 14 percheziții domiciliare, pe raza județului Iași. 

Simultan, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, Serviciul de Procuratură al Coroanei, Unitatea Cazuri Complexe Sudul Londrei și Poliția Metropolitană efectuează trei percheziții domiciliare în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare britanice, încheiat cu sprijinul EUROJUST.

Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane, începând cu anul 2014, au recrutat de pe teritoriul României opt persoane vătămate, majore, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției pe teritoriul Marii Britanii.

Victimele au fost transportate în Londra și adăpostite în imobile închiriate, fiind determinate să practice prostituția în folosul și sub stricta coordonare a traficanților.

Forma de exploatare sexuală de tip „loverboy”, prin aservirea sentimentală a persoanelor vătămate de către traficanți a fost realizată inclusiv prin oficializarea relațiilor (căsătorie).

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate două autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 70.000 euro fiecare și suma de circa 40.000 lire sterline.

La perchezițiile efectuate pe raza județului Iași participă patru ofițeri din cadrul Metropolitan Police și un reprezentant Europol, iar la cele efectuate în Londra participă și doi polițiști din cadrul BCCO Iași.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW