Stirile zilei

Percheziții la preotul acuzat de legături cu Rusia. Acesta este cercetat pentru incendierea propriului autoturism

Polițiștii din Bihor efectuează percheziții la casa preotului Ciprian Mega din Oradea și la locuințele unor apropiați ai săi, inclusiv fratele său și un polițist local. Există suspiciuni că preotul ar fi incendiat propriul autoturism, care a ars la începutul lunii februarie, pe un drum din Bihor.

Potrivit eBihoreanul, preotul Ciprian Mega ar fi plănuit incendierea propriului autoturism, după ce ar fi amenințat că va prezenta dovezi privind homosexualitatea unor lideri din Episcopia Ortodoxă a Oradiei la o ședință a Sfântului Sinod.

În loc să ajungă la întrunirea din București, însă, în noaptea de 4 spre 5 februarie, pe DN 76, pe raza comunei Drăgănești, mașina acestuia a luat foc.

Preotul susținea că mergea spre Capitală și s-ar fi oprit să se întâlnească la o cafea cu niște preoți, când autoturismul lui a luat foc din senin. Atunci, acesta a declarat că i-au ars și laptopul personal, precum și documente. Pompierii au stabilit că focul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit.

Mega este acuzat de Episcopia Ortodoxă a Oradiei că a fost „plantat” în Biserica Ortodoxă Română de Biserica Ortodoxă Rusă şi că „slujeşte altor interese decât cele ale Bisericii şi ale țării. Episcopia îl mai acuză pe preot că s-a opus verificării financiar-contabile a parohiei şi că nu a mers la Eparhie pentru cercetări.

Prin urmare, Ciprian Mega nu va mai avea voie să slujească pentru o perioadă de 30 zile, timp în care va fi efectuată o cercetare disciplinară mai amănunțită.

„Dorim ca distinşii cititori să nu piardă din vedere dinamica cu totul neobişnuită a celor exact 7 ani de slujire în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei ai preotului regizor, pe cât de excentrică, pe atât de anarhică. De multă vreme, excentricitatea şi exotismul felului său de a fi, ca să fim eufemistici, au depăşit graniţele unei simple ieşiri din tipar”, menţionează Episcopia Oradiei într-un răspuns transmis publicației Bihoreanul.

Foto: PrtSc TVR1

Articole Recomandate

Back to top button