Stirile zilei

Percheziții la o grupare care clona carduri ale unor cetățeni din Mexic și din state europene. Trei persoane au reținute pentru 24 de ore

Percheziții în Timișoara la o grupare care s-ar fi ocupat cu fraudă informatică. Cinci persoane sunt acuzate că ar fi clonat carduri din Mexic și state europene pe care, ulterior, le-ar fi folosit să-și cumpere bunuri materiale.

Polițiștii din Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat percheziții pentru a destructura o grupare care s-ar fi ocupat cu clonarea cardurilor. Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit bani în urma unor tranzacții ilegale.

Trei dintre cele 5 persoane acuzate că fac parte din această grupare ar fi clonat carduri din Mexic și din unele state europene, iar celelalte două persoane s-ar fi ocupat cu racolarea unor oameni pentru a-i folosi să achiziționeze bunuri materiale din banii obținuți de pe cardurile furate.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 7 laptopuri, 9 telefoane mobile, 7  HDD-uri, 9 cartele telefonice și 15.000 de lei.

Trei bărbați au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore, iar un al patrulea se află plasat sub control judiciar.

„Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 5 persoane, cu vârste între 31 și 47 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În fapt, începând din cursul anului 2019, cei 5 ar fi constituit o grupare infracțională având ca scop săvârșirea de infracțiuni informatice. Trei dintre aceștia, în vârstă de 31, 41 și 47 de ani, ar fi intrat în posesia datelor de identificare a mai multor carduri bancare provenite din Mexic și din unele state europene, pe care le-ar fi folosit în derularea de operațiuni financiare frauduloase, respectiv la achiziționarea unor bunuri de valoare, plătite cu cardurile clonate.

Bărbatul în vârstă de 31 ar fi deținut rolul de lider al grupării, în timp ce alte două persoane, de 41 și 47 de ani, ar fi avut rolul de a identifica și atrage în grupul infracțional diferite persoane, care să fie folosite în achiziționarea a diferite bunuri de valoare, plătite cu respectivele carduri.

Datele de pe cardurile sustrase ar fi fost stocate în memoria mai multor telefoane mobile, ulterior aceste telefoane fiind predate celorlalte persoane, în vederea folosirii lor în achiziția de bunuri.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 7 laptopuri, 9 telefoane mobile, 7 HDD-uri, 9 cartele telefonice și 15.000 de lei.
Au fost puse în executare 5 mandate de aducere la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale.
3 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind.introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş, iar pentru o persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar”, se arată în comunicatul emis de oamenii legii.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button