Percheziții la instituții publice din Vâlcea și Gorj, într-un dosar privind vânzarea cărbunelui
Direcția Generală Anticorupție efectuează luni, 28 noiembrie, 33 de percheziții în Vâlcea și Gorj, într-un dosar de corupție, delapidare, fals și infracțiuni contra patrimoniului. 19 percheziții au loc la sediul unor instituții publice.
Concret, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea unor infracțiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârşite în perioada 2021 – 2022.
Activităţile vizează şi un agent de poliţie care administrează o societate comercială al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune şi material lemnos.
Mai multe persoane vor fi prezentate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



