Percheziții într-un dosar în care este implicat numele lui Mircea Beuran-SURSE
Procurorii DNA fac percheziții și ridică documente într-un dosar în care se implicat Mircea Beuran, medicul care a coordonat echipa de medici care s-a ocupat de femeia de 66 de ani care a luat foc pe masa de operații la Spitalul Floreasca.
Potrivit surselor mainnews.ro, Mircea Beuran este implicat într-un dosar în care există suspiciuni de mită.
Perchezițiile au loc la sediul Spitalul Clinic de Urgență București, acolo unde Mircea Beuran a lucrat în ultimii 20 de ani și la locuința acestuia.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite pe parcursul anului 2018.
În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice”, au transmis procurorii DNA.
Mircea Beuran a fost demis din funcția de șef al Secției Clinice de Chirurgie III al Spitalul Clinic de Urgență București, ca urmare a tragediei în care o femeie de 66 de ani a murit după ce a luat foc pe masa de operații.
Acesta a fost ministru al Sănătății în Guvernul condus de Năstase.
Știre în curs de actualizare
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/perchezitii-intr-un-dosar-in-care-este-implicat-numele-lui-mircea-beuran-surse/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/perchezitii-intr-un-dosar-in-care-este-implicat-numele-lui-mircea-beuran-surse/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/perchezitii-intr-un-dosar-in-care-este-implicat-numele-lui-mircea-beuran-surse/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 37160 additional Information on that Topic: mainnews.ro/perchezitii-intr-un-dosar-in-care-este-implicat-numele-lui-mircea-beuran-surse/ […]