DNA, percheziţii la Aeroportul Otopeni: Sunt vizate contractele de închiriere a spaţiilor comerciale UPDATE
UPDATE Compania Națională Aeroporturi București(CNAB) a luat act din informațiile prezentate public despre desfășurarea unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu activitatea unor operatori privați care își desfășoară activitatea comercială pe Aeroportului Internațional Henri Coandă.
Până în prezent, procurorii DNA nu au notificat conducerea Aeroportului și nu au solicitat date sau documente de la nivelul Companiei.
Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București vor acorda autorităților judiciare tot sprijinul necesar, în baza eventualelor solicitări primite, transmite CNAB.
UPDATE Procurorii au pus în executare unsprezece mandate de percheziție la persoane fizice și juridice fiind vizate fapte e corupție si asimilate corupției comise în perioada 2022-2023 legate de încheierea unui contract de asociere în participațiune, cu Compania Națională Aeroporturi, în ceea ce privește închirierea unor spații din aeroport, au transmis sursele Main News.
Știrea inițială
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează marți, 28 martie, percheziții la Aeroportul Henri Coandă, la firmele care administrează magazinele duty free și pe cele care comercializează mâncare. Sunt vizate contractele de închiriere a spaţiilor comerciale, au declarat surse judiciare.
Mai multe persoane urmează să fie conduse la audieri.
Potrivit unui răspuns al Companiei Naționale Aeroporturi București dat pentru Puterea.ro în 2021, pe Aeroportul Otopeni sunt 87 de spații comerciale, dintre care 56 în zona publică, iar 31 în cea restricționată, cu suprafețe cuprinse între 1 și 500 de metri pătrați.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



