PoliticStirile zilei

Paul Stănescu spune că nu va prelua șefia Curții de Conturi: „Rămân alături de partid şi de oameni”

„Baronul” PSD de Olt, Paul Stănescu, a declarat sâmbătă că nu va demisiona din partid pentru a prelua funcția de președinte al Curții de Conturi.

„Rămân alături de partid şi de oameni. Curtea de Conturi nu este drumul meu. Prioritatea mea este să pregătim generaţia care vine – una de oameni serioşi, cu conştiinţă, bine pregătiţi şi cu respect pentru munca politică şi pentru români. În ultimele zile, au apărut tot felul de speculaţii despre o posibilă plecare a mea la Curtea de Conturi. Vreau să fiu foarte clar: nu am cerut şi nu am acceptat nicio funcţie. Curtea de Conturi nu este drumul meu”, a arătat Paul Stănescu, într-o declaraţie transmisă, sâmbătă seara, de PSD.

G4Media a relatat, la începutul aceste săptămâni, că Paul Stănescu și-ar fi exprimar interesul pentru a prelua șefia Curții de Conturi.

Tun de peste 5 milioane euro, dat în Delta Dunării de familia lui Paul Stănescu

Parchetul European a cerut, în ianuarie 2024, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură documentele privind cererile de subvenții europene depuse pentru stuful din Delta Dunării de două firme de Paul Stănescu.

Cazul a intrat în atenția procurorilor după ce o anchetă realizată de emisunea „România, te iubesc!”, difuzată pe Pro TV, a scos la iveală că o modificare legislativă promovată de actualul ministru al agriculturii, Florin Barbu, transforma terenurile din Deltă în pășuni pentru care se pot primi subvenții. Proiectul a fost votat rapid de parlamentari și ulterior promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Cele două firme care controlau tăierile de stuf din Deltă au depus acte pentru a primi banii europeni, iar după difuzarea anchetei Ștefan Stănescu și soția preotului au ieșit din acționariatul celor două societăți.

Așa au ajuns ca două firme, controlate la acel moment de fiul lui Paul Stănescu și de un fost consilier al secretarului general PSD, să ceară subvenții europene pentru stuf în cuantum de 5 milioane de euro, sumă blocată în acest moment din cauza suspiciunilor semnalate de jurnaliști.

Articole Recomandate

Back to top button