Sunday, May 16, 2021
Jurnalism corect


Patru traficanți de cocaină, reținuți de procurorii DNA

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 1 februarie 2021

Procurorii DNA Constanța au reținut luni patru bărbați, bănuiți de trafic de droguri, într-un dosar penal disjuns din cel în care Coteanu Cornel Gabriel, șef al Poliției Eforie, este cercetat pentru luare de mită.

Potrivit DNA, cei patru inculpați ar fi vândut unor persoane peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis, cocaină) și 30 comprimate ecstasy (MDMA).

În același context, inculpații ar fi încercat să pună în circulație un număr de 10 bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.

La domiciliile a doi dintre inculpați (unul dintre ei ocupându-se și cu activități de cămătărie) au fost găsite 205 comprimate ecstasy (MDMA), 79,7 grame canabis și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept.

Comunicatul transmis de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 31 ianuarie 2021, a patru inculpați, pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri, punerea în circulație de valori falsificate, camătă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Prezentul dosar s-a disjuns din cauza penală privind săvârșirea de către inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, la data faptei șef al Poliției Eforie, județul Constanța, a infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu (comunicat nr. 506 din 1 septembrie 2020).

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada august 2020 – 31 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei patru inculpați ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis, cocaină) și 30 comprimate ecstasy (MDMA).
În același context, inculpații ar fi încercat să pună în circulație un număr de 10 bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.
De asemenea, la domiciliile a doi dintre inculpați (unul dintre ei ocupându-se și cu activități de cămătărie) au fost găsite 205 comprimate ecstasy (MDMA), 79,7 grame canabis și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept.

Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 01 februarie 2021, inculpații sunt prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de luare a măsurilor arestării preventive și a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW